Marți, 30 iunie, Poliția orașului Salcea a fost sesizată telefonic de către o femeie cu privire la faptul că în jurul orei 14:00, fiul său, în vârstă de 3 ani, a vărsat un lighean în care se afla apă clocotită peste sora sa, în vârstă de 10 luni, care a suferit arsuri.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că marți, femeia spăla rufe într-un lighean așezat pe o masădin holul imobilului în care locuiesc. La un moment dat, aceasta s-a deplasat la aragazul din bucătărie pentru a aduce o oală cu apă, timp în care minorul a tras ligheanul de apă de pe masă. Acesta s-a vărsat peste minora în vârstă de 10 luni care se afla într-un cărucior ocazie cu care a suferit arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului. 

La fața locului s-a deplasat echipajului de la ambulanță, care a acordat victimei îngrijiri medicale aceasta fiind transportată ulterior la secția UPU a Spitalului Județean Suceava pentru investigații suplimentare.

 În cauză a fost efectuată cercetarea locului faptei și s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii  de ,,vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.