Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat miercuri, 6 octombrie, în cadrul conferinței săptămânale de presă, că a semnat un contract cu SC Electromagnetica SA București, în valoare de 1.109.622 lei inclusiv TVA, pentru achiziția și montarea a șapte stații de reîncărcare acumulatori în municipiul Suceava.

Potrivit edilului Sucevei, proiectul este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, iar valoarea investiției se ridică la peste 1,1 milioane de lei, inclusiv TVA. Termenul de realizare a lucrărilor este de opt luni.

Noile stații de reîncărcare vor fi montate în următoarele cinci locații din municipiul Suceava: pe strada Republicii – în spatele Complexului Comercial Bucovina, pe strada Vasile Alecsandri – în laterala Teatrului Matei Vișniec, pe strada Universității, unde vor fi amplasate două astfel de stații, pe strada Gheorghe Doja și pe strada Ana Ipătescu – în vecinătatea Hotelului Bucovina, unde, la fel, vor fi montate două stații de reîncărcare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.