„Marșul pentru viață” – pentru promovarea dreptului la viaţă pentru copilul nenăscut şi afirmarea valorilor vieţii umane

Evenimentul este organizat în peste 120 de localităţi din România. În judeţul Suceava, marşul se desfăşoară la Fălticeni, Suceava, Rădăuţi, Siret și Vicovu de Sus. Reprezentanții Asociației „Pro-vita” Fălticeni au anunţat că punctul de întâlnire pentru toţi cei care vor să participle la „Marșul pentru viață”, este în Piaţa centrală „Nada Florilor” – în zona cunoscutului ceas, începând cu ora 13:00. Traseul pe care se va desfășura marşul este: Piața „Nada Florilor” – Aleea Pietonală – Primărie – str. Mihai Eminescu – Spitalul Municipal – str. N. Beldiceanu – Biserica Sf. Ilie – str. 2 Grăniceri – statuia Grănicerului și cu revenire la punctual de plecare. Scopul evenimentului îl constituie promovarea dreptului la viaţă pentru copilul nenăscut şi afirmarea valorilor vieţii umane, în contextul importantei sărbători creştine „Buna vestire” (25 martie, considerată sărbătoarea femeii şi mamei creştine dar și a copilului nenăscut).

„Marșul pentru viață, Luna pentru viață, atitudinea și faptele pentru viață nu înseamnă condamnarea celor care au făcut avort, ci o mână întinsă cu dragoste și durere. Nu înseamnă judecarea taților și mamelor care, speriați de lipsa siguranței, vor alege să meargă înainte fără copilul care li se pare că le încurcă viața sau a cărui viață li se pare că nu o pot asigura în condiții optime, ci oferirea de sprijin pentru a putea merge împreună mai departe”, se arată în comunicatul organizatorilor.

La Suceava, manifestările din acest an se desfășoară sub deviza „Viitorul neamului este în mâinile voastre!” şi cu îndemnul „Adevăraţii români iubesc copiii!”, „Marşul pentru viaţă” va urma traseul Biserica „Sf. Dumitru” – Casa de Cultură – Biserica „Sf. Înviere” – Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” – Magazinul Bucovina – Palatul de Justiţie – Policlinica Areni – Primăria Suceava – Spitalul Judeţean, cu întoarcere pe acelaşi traseu până la Biserica „Sf. Dumitru”.

Tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” este inspirată din tema Marșului pentru viață 2016 de la Washington: „Pro-life and pro-woman go hand in hand”. În România și Republica Moldova, organizațiile pro-viață au simțit nevoia să adauge și al treilea termen, „pentru familie”, pentru a sublinia că mediul firesc în care binele copilului și binele femeii se realizează este familia și că un copil născut în afara familiei nu exclude realizarea unei familii, ci este un pas înspre ea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.