După ce Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava a încheiat pe data de 23 octombrie un parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Grăniceşti şi cu primăria din comună, legăturile dintre instituții sunt tot mai strânse.

Așa se face că o a doua etapă a acestui parteneriat educativ s-a desfășurat vineri, 17 mai, la Școala Gimnazială din Grănicești, unde gazdele au organizat o nouă activitate care a avut ca principală temă costumul popular din Grănicești.

În cuvântul său de bun venit, prof. Maria Zaharie, directoarea şcolii din Grăniceşti, a vorbit despre sprijinul necondiționat al Primăriei pentru unitățile de învățământ din comună, precum și despre importanța păstrării  tradițiilor.

„Am deosebita plăcere să continui astăzi o a doua etapă a proiectului «Moștenitorii Bucovinei», proiect ce a început în An Centenar. Cuvântul de bază de astăzi este «tradiție» și îi dăm dreptate lui Liviu Rebreanu care spunea că «tradiția este singura merindă sufletească». Pot spune cu mândrie că România este pe primul loc mondial la tradiții. Trebuie menționat și faptul că Primăria este parteneră în proiectul acesta și cu această ocazie îi mulțumesc domnului primar pentru tot sprijinul”, a spus directoarea școlii.

La rândul său, edilul a precizat că a susținut educația din prima zi de când a fost primar și că va face asta până la final.

Copiii de la școala din Grănicești au fost îmbrăcați în costum popular și i-au primit pe cei de la Colegiul Național „Spiru Haret” cu pâine și sare.

Cei din urmă au fost însoțiți de directorul școlii și de pedagogul Giani Pungă.

 

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.