Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti este în acest moment în pericol de a fi confiscat de puterea politică. Primarul general interimar a devenit ceva mai cunoscut pentru incapacitatea de a rezolva situația de criză de pe Bulevardul Eroilor, supranumit ”Erorilor” după ce Magistrala de Metrou a distrus carosabilul și rețeaua de apă. Acum, SAva își plasează clientela în funcții.

Mădălina Mirea, director interimar al C.C. P.B de la Mogoşoaia, a povestit cum a fost numit alt director interimar în persoana lui Adrian Vlad Chioţan, membru PNL, sector 2, Bucureşti.
Iată cum s-au petrecut faptele pe scurt:
“Joi, 4 februarie am solicitat 2 zile de concediu la P.M.B., pentru zilele de luni şi marţi, adică 8 şi 9 februarie. La câteva ore am primit pe mail o adresă prin care se solicita prezenţa tuturor directorilor instituţiilor de cultură subordonate P.M.B., luni ora 11 la sediul primăriei. Am anunţat la Direcţia de Cultură că nu pot fi prezentă şi mi s-a solicitat să trimit un înlocuitor. Azi, 8 feb. ora 11:00, la şedinţa P.M.B. în prezenţa colegei mele, Consultant Proiecte şi Programe şi a tuturor celor de faţă, a fost anunţat în plen numele unui alt director interimar la Centrul Cultural Palatelele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în persoana domnului Adrian Vlad Chioţan, membru PNL, sector 2, Bucureşti.
Doresc să vă specific următoarele: sunt istoric de artă, manager interimar al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. Menţionez faptul că am colaborat cu această instituţie în anul 2013, în 2014 am venit prin concurs pe postul de Şef-Serviciu Departamentul Expoziţii-Documentare”, a povestit Mădălina Mirea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.