Joi, 13 februarie, la, ora 14.00, Secţia de poliţie Burdujeni a fost sesizată direct de către H. Lucia, în vârstă de 73 ani, din comuna Dumbrăveni, cu privire la faptul că în jurul orei 13.15, în timp ce se afla în Bazarul Suceava, persoane necunoscute i-au sustras din buzunar suma de 100 lei.
Din plângerea şi declaraţia părţii vătămate a rezultă că la 13.02.2020, femeia s-a deplasat în Bazarul Suceava. În jurul orei 13.00 a cumpărat o pereche de ciorapi din zona unde se comercializează perdele, unde a scos dintr-un buzunar al vestei ce o avea pe sub geacă o pungă cu bani. A achitat ciorapii, a pus punga cu bani înapoi în buzunarul de la vestă şi s-a mai deplasat aproximativ 20m când a fost abordată de o femeie, care a deschis-o şi încheiat-o la geacă pe motiv că nu era încheiată bine. Ulterior a constatat că banii i-au fost sustraşi.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
Lasa un raspuns