La Iulius Mall Suceava se anunță un sfârșit de săptămână relaxant. Cei veniţi la cumpărături vor putea admira o expoziţie de maşini retro, iar prichindeii primesc invitație la atelierul de creație și la petrecerea clovnului Bobo.

Retroparada Iulius Mall SuceavaSâmbătă, de la ora 10:00, parcarea Iulius Mall va fi din nou locul de întâlnire al iubitorilor de automobile cu nostalgicii care au păstrat vechile modele. Aproximativ 20 de maşini care poartă amprenta trecerii timpului vor putea fi admirate de publicul pasionat de bijuteriile pe patru roți. Retromobil Club România prezintă „Retro Parada Primăverii”, oferindu-le pasionaţilor de cai putere posibilitatea de a vedea îndeaproape automobile care au ieşit pe piaţă în urmă cu peste 50 de ani. Printre modelele care vor defila se numără Volkswagen Beetle, Chevrolet Impala, Fiat 850, Trabant și multe mașini Dacia. Doritorii se vor putea fotografia alături de vehiculele impunătoare prin frumuseţea şi vârstă lor şi le vor afla poveştile care le-au transformat în piese de colecţie.

Tot sâmbătă, prichindeii vor fi răsfăţaţi cu activități educative și distractive, care să îi pregăteasă pentru „Săptămâna Altfel”. De la ora 14:00, în zona Kidsland, cei mici sunt așteptați să învețe lucruri noi și să creeze obiecte ornamentale pentru masa de Paște. Sub îndrumarea specialiștilor Creativ & Deco, copiii vor realiza lumânări decorate prin tehnica șervețelului. Materialele necesare le vor fi puse la dispoziție de Iulius Mall Suceava, iar creațiile vor putea fi luate acasă.

De la ora 16:00, tot în zona Kidsland, ştrengarii se vor distra alături de îndrăgitul lor prieten. Cei mici se vor amuza de ghiduşiile şi farsele clovnului Bobo, care s-a pregătit cu multe jocuri, concursuri şi surprize dulci.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.