Universitatea din Suceava a demarat un nou proiect de reamenajare a Campusului Universitar.

Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava a dat startul lucrărilor de reamenajare, reabilitare şi sistematizare pe verticală a Campusului Universitar.

Zonele vizate sunt corpurile A şi D, urmând ca întreaga peisagistică a campusului să suporte modificări. Lucrările au început ieri şi sunt programate să fie finalizate peste 5 ani. În prima fază a proiectului vor fi reamenajate aleile, parcările și spaţiile verzi din campus, iar în a doua fază se va încerca reamplasarea instalaţiilor de apă, canal, termoficare şi electricitate din zonă. Costurile acestei investiţii se ridică la 10,3 milioane de lei.

Până în luna mai se doreşte reamenajarea parcului din faţa corpului Central şi asta deoarece USV împlineşte 50 de ani de existenţă. Costul acestui prim proiect este de 1,5 milioane.

“Vom tăia o serie de copaci, vom redesena aleile pietonale, vom pune în faţa universităţii un logo. Întreaga faţă va fi schimbată. Casa Albă din incintă va fi demolată, deoarece nu se încadrează în arhitectura zonei, iar în locul ei va fi ridicată o fântână arteziană”, a anunţat Valentin POPA, rectorul USV.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.