În cursul săptămânii trecute, odată cu definitivarea trainingului specific de utilizare a dispozitivului SPECT/CT (susţinut de un trainer din Grecia), în Laboratorul de Medicină Nucleară al Spitalului Judeţean Suceava s-au efectuat primele două scintigrafii miocardice de perfuzie, o tehnică imagistică cu sensibilitate crescută, deosebit de utilă în evaluarea fluxului sanguin al muşchiului inimii prin folosirea de radiotrasori.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, metoda poate fi utilizată individual, dar şi complementar angiografiei coronariene şi aduce informaţii despre perfuzia miocardului deservit de artera coronară obstruată (vizualizată în prealabil angiografic) realizând astfel o evaluare funcţională globală miocardică cu mare capacitate de prognostic pe termen scurt şi lung. Expunerea la radiaţii în timpul scintigrafiei miocardice este mai mică decât în cazul examenului de angiografie coronariană – cateterism coronarian.

Dr. Teodorovici a precizat că un pacient cu antecedente de boală coronariană dublu stentat la care s-a evidenţiat un defect de perfuzie în teritoriul arterei descendente anterioare stângi (ramură din artera coronară stânga) sugestiv pentru infarct antero-inferior sechelar (evaluare în condiţii de repaus);
Cel de-al doilea pacient avea antecedente de miocardită la care s-a evidenţiat un minim defect de perfuzie indus de efort reversibil în condiţii de repaus (evaluare în condiţii de stres indus de efort şi ulterior repaus – protocol de o zi).
Imagistica de perfuzie miocardică foloseşte un preparat farmaceutic radioactiv administrat intravenos pentru a descrie distribuţia fluxului sangvin din muşchiul inimii şi identifică zonele în care fluxul relativ redus se asociază cu un proces patologic ( ischemie sau necroză). Cu ajutorul acestei tehnici perfuzia inimii poate fi măsurată atât în repaus, cât şi în condiţii de efort.
Indicaţiile majore ale scintigrafiei de perfuzie sunt stabilite de către medicul cardiolog: în contextul obiectivării ischemiei miocardice vs infarct miocardic, pentru evaluarea reversibilităţii ischemiei miocardice şi a caracterului său ( indusă de efort ?) în vederea stabilirii oportunităţii unei intervenţii sau evaluarea perfuziei cardiace postinterventie (angioplastie, bypass, etc).

Detectarea în timp util a tulburărilor de perfuzie ale inimii prin scintigrafia miocardică poate ajuta la prevenirea unui infarct, indicând necesitatea începerii unui tratament medicamentos, dilatare vasculară sau intervenţie chirurgicală de bypass. Dacă în urma acestei proceduri nu există constatări patologice, riscul pentru un eveniment cardiac în următorii 5 ani este mai mic de 1%, lucru confirmat de mai multe studii clinice.

Activitatea este susţinută cu succes de colectivul Labolatorului de Medicină Nucleară al SJU Suceava format din: Teodorescu Perijoc Diana- fizician medical, dr. Gutu Mihai, medic primar Medicina Nucleară, dr. Gutu Mihaela, medic specialist Medicină Nucleară, asistenţi principali Florea Ramona, Ioana Oanea, Murariu Loredana, Iletchi Florentina.

 

La evaluarea primelor două cazuri au participat din cadrul Secţiei de Cardiologie, dr. Rusu Ramona, medic primar cardiolog şi dr. Ilisei Alexandra, medic specialist cardiolog.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.