Ca bonus, aceștia își exprimau speranţa că vor fi corect înţeleşi şi de către pacienţi şi de către cei care nu susţin sau nu simpatizează cu sindicatele SANITAS. Pentru că am văzut că mi s-au adresat și mie, eu numărându-mă printre cei care nu susțin și nici nu simpatizează cu sindicatele SANITAS, mi-am propus să povestesc experiențele personale avute cu sistemul medical din România și de ce nu cred că medicii și personalul medical sunt îndreptățiți să facă grevă.
Prima operația am avut-o la 14 ani la spitalul din Câmpulung Moldovenesc,de peritonită
Eram o urgență, dar era sâmbătă iar medicul anestezist nu era prezent și până nu l-a convins chirurgul că-i dă tata 200 de lei (2.000.000 la vremea aia) tot mârâia că e plecat din localitate, că rezolvăm mâine dimineață, că câr, că mâr. Pentru intervenția chirurgicală și cea telefonică, chirurgul a primit 400 de lei (adică 4.000.000) …era în 2002. Nu știu cât era salariul mediu, nici măcar cel minim în acea perioadă, dar știu că distinsul chirurg m-a iubit ca pe fiul lui în perioada uriașă de timp cât am stat internat (3 săptămâni) pentru că nu mi se închidea operația. În timpul acesta, la fiecare pansare îi lăsam asistentei 5 lei și la fiecare injecție 2 lei. Tata trecea pe la medic în fiecare săptămână cu încă 50 de lei. În salon eram 5 persoane și absolut toate dădeam aceleași sume zi de zi. Cert este că indiferent pe ce schimb lucrau, asistentele nu plecau fără măcar 30 de lei zi sub nicio formă, iar medicii tot aveau măcar o intervenție pe zi în ciuda faptului că lucrau la Câmpulung, nu la Suceava. Să nu uităm, vorbim de anul 2002. Cum ar veni, într-o lună proastă unui doctor tot îi ieșea 3.000 de lei în plus iar unei asistente 600 de lei fără probleme.
În 2004, pentru că s-a forțat închiderea primei operații, a trebui să mă mai operez o dată din cauză că am făcut un abces foarte mândru, o gâlmă cam cât două mingi de ping-pong, exact în zona primei operații. Am ajuns tot la urgențe, iar tata s-a prezentat prompt cu 500 de lei pe care i-a transferat în buzunarul chirurgului (de data asta din Suceava), moment din care domnul doctor n-a mai țipat la mine, ci a vorbit cu subsemnatul exact ca și cum avea în fața ochilor un om. Până atunci n-a fost posibil. A doua zi, eram al doilea care intra în operație dintr-un total de 8 operații pe care dl doctor le avea programate în ziua respectivă. Aici am ieșit mai ieftin cu anestezistul, căruia i-am dat numai 100 de lei, dar asta s-a întâmplat numai pentru că era de serviciu și nu a trebuit să-l chem de acasă. Absolut toți cei care am fost operați în ziua respectivă i-am dat câte 500 de lei doctorului și 100 de lei anestezistului. Unul a făcut 4.000 de lei/ zi, celălalt 800 de lei/zi. Mă gândeam, cu mintea mea de copil, că ambii au avut o zi destul de bună și că puteau liniștiți să lucreze fără salariu, doar din pasiune. Asta gândesc și acum. Asistentele: câte 5 lei de injecție și nu neapărat din pricina durerii provocate de aceasta, ci pentru a se comporta cu tine ca o ființă umană. Suntem 7 în cameră. Calculați! Mai trec anii. Suntem deja în 2012.
Mama trebuie să se opereze de colecist
Același spital din Suceava. De data asta am mers eu să mă întâlnesc cu doctorul. Tata a îmbătrânit. I-am lăsat 1.000 de lei iar mama ținea în mâna ei, bătrână și plină de teamă că nu face ce trebuie, 200 de lei pentru anestezist. Doctorul a avut 5 operații în ziua respectivă în care numai o persoană i-a dat 500 de lei lui și 100 anestezistului. 4.500 de lei/ zi chirurgul, 900/zi anestezistul. Ambii au avut o zi bună și sigur zilele alea bune se repetă zi de zi. Asistentele: între 5 și 20 de lei/injecție timp de o săptămână.
2013… pierdem copilul. Sarcină oprită în evoluție în luna a 6-a. N-aveam bani la mine. Împrumut 700 de lei de la un prieten extrem de bun și mă prezint cu 500 de lei la medic și 200 de lei îi dau soției pentru anestezist. Era o urgentă. Nu le zic nici cine sunt, nici cu ce mă ocup așa că în ochii lor sunt un nimeni cu prea puțini bani. Mă tratează ca atare. Își fac totuși meseria, dar abia după intervenția fără bani a unei colege de-a lor care ne este prietenă de familie și căruia nu am cuvinte să-i mulțumesc. Operația soției a fost a șasea din ziua respectivă pentru respectivul doctor. Nu știu câți bani a primit de la fiecare în parte înainte, dar știu sigur că eu i-am dat prea puțin. Asta mi-a zis și el, că e: „cam subțire!” Adevăru-i că sunt un măgar: n-am putu să prevăd o operație de URGENTĂ! Se compensează în schimb cu banii dați asistentelor de la reanimare pentru a-i administra soției calmante. Oricum, toți cei din spital cu care am interacționat au avut sigur o zi mai bună ca a mea. Cheltuielile cu asistentele de pe secție: între 5-20 de lei/injecție/rugăminte. 8 zile petrecute în spital.
2014… Ajung eu la urgențe
Doctorul era convins că am ocluzie intestinală, eu sunt convins că am indigestie. Mă las totuși la mâna lui că doar e mai bine pregătit ca mine. Mă internează. Stau o zi numai cu perfuzii. Singura întrebare a medicului a fost dacă am defecat. Nu defecasem… vomitasem cu o zi înainte și sufletul din mine. Mai trece o zi. Nu zic nici cine sunt, nici cu ce mă ocup. Pentru asistente sunt „baiatu`” de la camera 9 iar pentru doctor un nimeni. Pe asistente le plătisem, pe el nu. Una dintre ele îmi zicea și „domnu`”, dar ei îi dădusem 50 de lei la internare ca să mă lase să fac un duș în salonul 11 pentru că venisem de la fiert țuică direct la spital. Mai trece o zi, încă un rând de perfuzii. Voie n-am să mănânc, dar nici alte investigații nu mi se fac, doar că sunt iară întrebat dacă am defecat. Nici de data asta n-am avut ce! Colegii se uită la mine, eu la ei, iar unul se hotărăște să-mi zică: dar pe la domnul doctor ai „trecut”? Eu credeam că trebuie să „trec” doar dacă mă operează, dar nu… trebuie să trec și ca să-mi facă analizele la timp. Pac, scot 200 de lei, dau năvală peste el în birou, îi dau, îi ia, în 30 de minute mă trezesc cu camera de luat vederi în fund și c-o transmisiune directă din intestinele mele. Dacă cineva v-a spus că Paradisul se află în voi, credeți-mă, nu e nicio urmă de el pe-acolo! Imediat trec de la statutul de „baiatu`” la „domnule profesor” și absolut nimeni nu-mi mai acceptă niciun bănuț pentru că „cine știe cum o să mă ajutați și DUMNEAVOASTRĂ odată” (majusculele nu le vedeam, dar le simțeam). Mai stau internat o zi și plec acasă. Toată lumea e lapte și miere și chiar am simțit la plecare o bezea în fund…. nu știu de la cine!
2016…soția mea e din nou însărcinată
Se declanșează o hemoragie… are placentă praevia. Evident că doctorul ei curant nu știe cine suntem deși trecem pe la el de 7 luni. E firesc. Zilnic îi trec pragul peste 20 de viitoare mămici. Nu ne răspunde nici la bună-ziua, darămite să se intereseze de starea ei de sănătate. Anul acesta nu prea avem bani. Ne-a ars casa în iarnă și absolut toți banii s-au dus ca să ridicăm o nouă casă, în timp record, pentru ca fetița noastră să nu stea în garsoniera minusculă pe care o deținem în oraș. Pur și simplu n-am! Am avut doar pentru asistente crezând că cei 200 de lei lăsați la cabinetul doctorului la fiecare consultație de la începutul sarcinii îl vor face mai comunicativ. E și tânăr, poate că n-a fost atât de viciat de sistem. Din părți! Până nu i-a dat soția 100 de lei nici măcar n-a trecut prin salon să o întrebe ce face. E drept că nu i-a vorbit urât pe hol, că doar acolo s-au întâlnit, dar nici nu s-a ținut de cuvânt că trece pe la ea în următoarele 2 ore după cum i-a promis zilnic, timp de 3 zile. În fiecare zi are cel puțin 10 consultații… pe cele de la spital nu oferă chitanță, pe cele de la cabinetul particular, da… eu zic că are niște zile destul de plăcute și fără salariu. Cu asistentele: aceleași sume din 2012 încoace, nimic ieșit din comun. Plata se face la injecție sau la rugăminte.
În curând soția mea va naște. Îi voi oferi medicului 200 de euro și anestezistului 200 de lei. Să nu fiu înțeles greșit, nu-mi pare rău de bani. Absolut deloc! Sunt sigur că în ziua respectivă doctorul va mai avea cel puțin încă o intervenție plătită, plus consultațiile fără chitanță din spital și cele cu chitanță de la cabinetul particular. Imposibil să nu rămână fără 3.000 de lei în mână neimpozabili. Eu zic că va avea o zi bună, mai bună decât salariul său pe o lună, mai bună decât munca mea pe o lună. Să fiu ca el, aș lucra liniștit doar din pasiune, dar ce folos că nu sunt. De data asta îl voi informa din timp cine sunt și cu ce mă ocup ca să mi se adreseze politicos, ca unui om, nu ca unui câine, pentru că și eu îi vorbesc la fel de frumos. Chiar îl respect, nu cred că trebuie să fiu umilit pentru că sunt interesat de starea de sănătate a soției și al pruncului meu. Trebuie să mi se explice. Îi voi da și banii la timp, ca să nu aibe emoții. De arestat, niciun medic nu va fi arestat niciodată pentru că și procurorii, și polițiștii, și judecătorii știu că vor ajunge la mâna lor. Dacă sunt inspirați, se vor folosi de funcția avută și absolut totul va decurge normal, pentru că și doctorii sunt conștienți că odată se prea poate să ajungă la mâna iluștrilor pacienți… dacă nu sunt inspirați, vor da la rândul lor bani și vor tace din gură, mulțumind cerului că sunt în viață. Chestia e că mai sunt și oameni fără bani și fără funcții… lacrimile lor sper din toată inima să le transforme bătrânețile în coșmaruri…
Lasa un raspuns