Pictorul Ștefan Danilevici va deschide expoziţia intitulată „O pată de culoare”, expoziție care va începe de miercuri, 31 iulie, „La galeria Tuturor – fără resentimente” din incinta Centrului Comercial „Zimbru” Suceava.

Artistul suferă de boala Parkinson, însă a reuşit să dea viață florilor, în special crizantemelor. Lucrările sale au fost prezentate publicului în expoziţii personale sau colective, Ştefan Danilevici fiind deja un nume cunoscut la Saloanele anuale ale artiştilor plastici amatori din judeţul Suceava.

Ştefan Danilevici, care a avut până acum o expoziţie pe simezele „Salonului Alb” al Casei de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei, etalează în mignonă, dar foarte activa, galerie suceveană administrată de graficiana Lucia Nica Pricopiuc, un număr de 35 de lucrări (peisaje, naturi statice, compoziţii şi tablouri cu flori).

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.