Luni, 19 octombrie, la ora 18:50, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 42 ani, s-a aruncat de la balconul locuinţei din mun. Suceava, de la etajul IV.

Partea vătămată este profesor de matematică în cadrul unei școlii gimnaziale din apropierea municipiului Suceava, este căsătorită, însă soţul este plecat la muncă în străinătate.

La data de 19 octombrie, în jurul orelor 18:40 apelanta s-a deplasat la domiciliul surorii sale  pentru a o vizita însă aceasta nu a deschis uşa şi nici nu a răspuns la telefon. În momentul în care a ieşit din scara blocului a găsit-o căzută pe spaţiul verde din dreptul balconului fapt pentru care a apelat SNUAU 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj al ambulanţei care a transportat victima la spital, diagnosticul prezumtiv fiind „poliotraumatism grav prin cădere de la înălţime”.

Femeia fusese externată duminică din spital, unde a stat pentru a fi tratată de infecția cu Covid. La externare, testul  a fost negativ.

De asemenea, femeia suferea și de depresie.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.