Principalul obiectiv al primarului municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, precum și al echipei sale, este asigurarea dezvoltării locale, în conformitate cu prevederile și obligațiile legale și cu mandatul primit din partea cetățenilor, iar pentru acest lucru se remarcă și necesitatea reducerii cheltuielilor de funcționare.

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni că Primăria Municipiului Vatra Dornei a fost preluată cu datorii de miliarde.

Astfel, pentru că lunar foarte mulți bani din bugetul local erau alocați pentru a plăti ratele către bănci s-a propus inițierea procedurii privind contractarea unei finanțări rambursabile de tip credit bancar, în vederea reașezării serviciului datoriei publice locale și a reducerii costurilor (dobânda aferentă), întrucât demersurile de renegociere a costurilor cu băncile finanțatoare au fost fără rezultat.

În calculul valorii estimate a contractului pentru refinanțare s-a avut în vedere contractarea unui împrumut cu costuri sub cele actuale. Serviciul datoriei se raportează la venituri proprii în evoluție pozitivă.

Sunt bucuros să îi anunț pe dorneni că prin această refinanțare am reușit să economisim sume importante de bani care pot fi folosite în alte domenii. Concret, în urma derulării procedurii de achiziție publică desfășurată în vederea contractării unui împrumut pentru refinanțarea soldurilor celor trei credite, s-a obținut o reducere substanțială a costurilor: de la marja băncii 3% , 2,05% respectiv 1,9% s-a obținut și contractat un credit în valoare de 14.000.000 lei de la CEC BANK, cu costuri mult mai avantajoase: 0,9% marja băncii + ROBOR 6M, fãrã comisioane de acordare/gestionare, realizând o economie anuală de cca. 150 mii lei/an, bani care pot fi alocați cheltuielilor de dezvoltare”, a declarat primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș.

Primăria Municipiul Vatra Dornei are în derulare sau în faze premergătoare depunerii cererilor de finanțare programe de dezvoltare locală și de infrastructură, ce necesită cofinanțare locală și susținere, cel puțin în faza de pregătire, peste 10 proiecte care vizează diferite domenii de activitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.