O femeie din România a fost condamnată de justiţia italiană după ce bătrâna pe care o îngrijea a murit, lăsându-i drept moştenire toată averea sa.
Românca a primit toată averea bătrânei îngrijite, după ce aceasta a murit: o mașină, o bicicletă, o casă cu o grădină frumoasă și mobilată cu tot confortul, precum și un teren de construcție de 145 de metri pătrați, scrie gazetaromaneasca.com.
Românca, în vârstă de 56 de ani, avea grijă de bătrâna din Maglie (provincia Lecce, Puglia) din 2013 şi avusese contract de muncă, masă și cazare incluse.
Dar femeia nu s-ar fi multumit cu un salariu lunar de circa 1500 de euro. „Doamnă, am nevoie de bani”, i-a spus în mod repetat femeii în vârstă care suferea de boala Parkinson, care îi subminase abilitățile cognitive. În așa măsură încât a fost păcălită. Înșelată de îngrijitoare, așa au stabilit judecătorii.
Românca a primit toată averea bătrânei îngrijite
Îngrijitoarea ar fi intrat în posesia bunurilor bătrânei care a murit la 88 de ani, semnând un testament public în favoarea ei cu care a reușit să aibă înscris pe numele ei bunurile femeii pe care o îngrijise de ani de zile.
„Am fost numită moștenitoare universală”, a spus ea în timpul ceremoniei de înmormântare familiei bătrânei care nu avea copii și era văduvă de ani de zile.
Singurii săi doi nepoți începuseră procedura a o declara pe mătușa lor invalidă 100%, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns