Vineri, 8 februarie 2019, în jurul orei 16.25, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 177A din comuna Ostra, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, o femeie de 42 de ani din orașul Broşteni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat şi a părăsit partea carosabilă, căzând în albia pârăului Brăteasca.

Potrivit IPJ Suceava, în urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.