Miercuri, 19 decembrie, în jurul orei 14:00, în timp ce conducea autoturismul pe str. 13 Decembrie din municipiul Fălticeni, o tânără de 19 ani, din comuna Preutești, a surprins și accidentat ușor un localnic de 72 de ani, angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
Potrivit IPJ Suceava, conducătoarea auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns