Un copil a fost rănit şi transportat la spital după ce un autovehicul, condus de o femeie, a intrat într-un loc de joacă pentru copii din incinta unui ansamblu rezidenţial.
Şoferiţa a încercat să parcheze maşina lângă un loc de joacă, însă la un moment dat a încurcat pedalele şi a intrat cu autoturismul într-un copil în vârstă de trei ani, care se dădea în leagăn, relatează Antena 3.
„În data de 12 septembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la producerea unui posibil accident rutier, pe bulevardul Metalurgiei”, informează un comunicat al DGPMB transmis, luni, AGERPRES.
În urma impactului, a rezultat rănirea unui minor, care a fost transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 26 Poliţie în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns