Doar 28 din cei 880 de candidați înscriși la examenul de admitere în magistratură au fost declarați admiși în urma sesiunii desfășurate în perioada 10 iulie- 16 octombrie 2018.

Doi dintre candidați sunt din județul Suceava. Este vorba de Andreea Maria Crăciun, care a terminat pe poziția a patra în ierarhia finală, dar și de Daniela Oanea, care au îndeplinit baremele impuse de Consiliul Superior al Magistraturii.
Concursul a fost destinat absolvenților de drept cu o vechime în specialitatea juridică de cel puțin cinci ani.

Potrivit CSM, pot fi numiți în magistratură, pe baza de concurs, foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au
îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Romane și Institutul Roman pentru Drepturile Omului, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției,
Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National de Criminologie, Institutul National de Expertize Criminalistice și din Institutul National al Magistraturii cadrele didactice din învățământul superior acreditat, precum și magistrații – asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime în specialitate juridica de cel puțin 5 ani.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.