Miercuri, 15 ianuarie, la ora 18.55, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de reprezentanții H&M cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a încercat să sustragă un produs din magazin.
În camera de interpelare a magazinului H&M, din Iulius Mall Suceava, a fost identificat o agentă de pază a magazinului, care a declarat verbal faptul că o persoană de sex feminin a luat un produs de lenjerie intimă cu care s-a deplasat spre cabinele de probă, iar când a ieșit nu avea nimic, găsind ulterior eticheta într-o cabină. Persoana în cauză s-a deplasat spre ieșirea din magazin, însă alarma a fost declanșată, iar aceasta a fost oprită și condusă în camera de interpelare unde s-a constatat faptul că purta produsul sustras din magazin,
Autoarea fost identificată în persoana numitei B. Mihaela, în vârstă de 21 de ani, din satul Ipotești.
Aceasta a declarat verbal faptul că a venit în mall cu scopul de a achiziționa mai multe produse pentru o petrecere la care urmează să participe, însă a realizat că nu o să-i ajungă banii pentru toate așa că a decis să nu plătească produsul pe care l-a îmbrăcat.
Acesta a achitat prejudiciul în valoare de 34,99 de lei, iar reprezentanta magazinului, a declarat faptul că societatea nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante de furt, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C.P., cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Compartimentului Sisteme de pază și Securitate.
Lasa un raspuns