Asociația „Exista viață după doliu”, reprezentată în județul Suceava de Laura Leonties – psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, organizează duminica 21 decembrie 2014, orele 11, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, un eveniment special pentru copiii și părinții îndoliați, intitulat sugestiv „O zi de vindecare”.

O parte din copiii care vor fi prezenți și care și-au pierdut o persoană dragă au beneficiat de servicii psihologice gratuite în grupurile de suport organizate în perioada noiembrie 2013 – iunie 2014 în cadrul proiectului „Copiii din Suceava învață să trăiască după moartea unei persoane dragi”, proiect declarat câștigător și finanțat în cadrul competiției „Țara lui Andrei”, respectiv derulat cu sprijinul Bibliotecii Bucovinei.

„După finalizarea acestui program, alți 30 de copii au participat la ședințe individuale și de grup pentru a primi sprijin de specialitate pentru perioada de doliu, iar acest lucru a fost posibil doar datorită sponsorizărilor asigurate din partea unor firme din Suceava”, a afirmat managerul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.