Comuna suceveană Brodina se bucură, în ultima perioadă, de investiții și proiecte în premieră ce încep să transforme localitatea în mod vizibil, evoluția lucrurilor de aici fiind incontestabilă.

A trecut fix un an de când, la cârma comunei este Vasile Uhliuc, iar asta pare a fi cea mai înțeleaptă decizie pe care au luat-o cetățenii în ultimii ani.

Vasea, cum îi spun localnicii, nu este străin nici de administrație, pentru că a mai fost și viceprimar și a avut și atribuții de primar o perioadă, dar nici de muncă. Viața l-a urcat pe culmi, l-a coborât, l-a învățat că atunci când toate trec, omenia e cea care rămâne, astfel că astăzi este un bun primar, dar și un bun gospodar.

N-a pierdut vremea când a ajuns la Primărie și întotdeauna s-a înconjurat de oameni de la care, asemeni unui burete, a absorbit tot ce a fost bun, iar asta se vede astăzi și în proiectele din comuna sa.

Se află, practic, în situația în care-și continuă un ideal început acum mai mulți ani: acela de a lăsa ceva în urma sa.

A reușit deja asta: drumuri pe care te scufundai în mocirlă au fost modernizate și au devenit practicabile, iar acesta este doar începutul dintr-un amplu plan de modernizare a infrastructurii rutiere.

Nouă drumuri comunale și vicinale au fost modernizate în prima etapă, iar încă 8 km vor fi modernizați în perioada următoare.

Aceste investiții s-au realizat cu fondurile primite pentru calamități de la Guvernul României și, împreună, se ridică la suma de 7, 5 miliarde de lei vechi.

La acest proiect, edilul și echipa sa, s-au implicat nu doar la nivel de procedură, ci și fizic.

Inclusiv transportul materialelor a fost o provocare, reacția oamenilor care nu s-au gândit că vreodată vor avea parte de așa ceva, fiind una pe măsură.

Oamenii i-au mărturisit primarului că, în mod evident, s-au gândit la moarte, dar că vor trăi să vadă drumurile refăcute, nu au luat în calcul.

Tot anul acesta, din buget local, s-a alocat o sumă semnificativă pentru continuarea proiectului multianual ce prevede, pe de o parte, realizarea de trotuare, și pe cealaltă, modernizarea centrului comunei.

Lotul întâi, cel cu trotuare, este realizat în proporție de 80%, pe lungimea lucrărilor finalizate investindu-se și în iluminatul public.

Vestea bună este că investițiile în infrastructura rutieră vor continua: de curând, edilul a depus un proiect pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Aprobarea acestui proiect va însemna modernizare a 6 km de drum comunal și construirea de podețe și are o valoare de 96 de miliarde de lei vechi.

De asemenea, prin Grupul de Acțiune Locală Suceviţa-Putna, Primăria comunei Brodina va achiziționa un tractor cu lamă pentru deszăpezire, sărăriță, vidanjă și remorcă, valoarea acestuia fiind de 5 miliarde de lei vechi.

Totodată, la Compania Națională de Investiții se află două proiecte importante pentru comuna Brodina: o sală de sport modernă și un Cămin Cultural modern ce va fi construit de la zero și va avea toate dotările necesare.

Se poate spune, astfel, că într-un an s-au mișcat lucrurile într-o direcție bună și corectă, chiar dacă, în continuare, sunt multe de făcut în comună.

 

Și, totuși, Binele adună oameni ce nu apar niciodată întâmplător…

Există în viață momente în care Dumnezeu alege să lucreze prin oameni atent aleși, inimoși, ce au un scop comun cu cei cu care se întâlnesc: acela de a face bine.

Într-un astfel de moment s-a creat o legătură specială și între o fundație din Elveția și Primăria comunei Brodina.

Inițial, această fundație a construit o grădiniță în localitate și a fost deschisă spre un dialog cu reprezentanții admnistrației publice locale.

Așa s-a ajuns ca această fundație să investească o importantă și semnificativă sumă în dotarea și modernizarea dispensarului uman din comună și să pună deoparte o altă sumă pentru nevoile neprevăzute. În total, suma se ridică la aproape 70.000 de EURO.

Și, nu, n-au de gând să se oprească aici pentru că, nu-i așa, binele la bine îndeamnă! În perioada următoare, asociația va transforma total fostul cinematograf, acel „Club Muncitoresc” de altădată, într-un Cămin Cultural modern.

„Ce-am mai putea spune noi după această dovadă de implicare și dăruință, culmea, într-o altă țară? Le mulțumim tuturor celor implicați, îi asigurăm de recunoștința noastră și, fără îndoială, există cineva care nu rămâne dator niciodată: DUMNEZEU”, a spus primarul comunei Brodina, Vasile Uhliuc.

 De asemenea, edilul și-a exprimat speranța că va reuși să aducă și un medic în acest centru medical modern. 

Vasea, cel mai iubit primar din ultimii ani

Nu-i nevoie să faci un sondaj pentru a afla ce cred oamenii despre primarul lor pentru că toți spun același lucru: „primar ca Vasea nu a avut și nu va avea Brodina”.

Faptul că reușește să poarte discuții cu toți oamenii din comună, indiferent de statutul lor, îi oferă edilului un mare avantaj, iar faptul că s-a zbătut ca lucrurile să nu stagneze îi asigură respectul comunității.

„Recunosc: învăț zilnic din simplitatea oamenilor, îi iubesc și îi respect și toată energia mea este de la ei”, a conchis primarul comunei Brodina, Vasile Uhliuc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 8

4 Responses

  1. Beni

    Jurnaliștii de la Scânteia ar fi invidioși pe autoarea acestui elogiu propagandistic. Trăiască Brodina multilateral dezvoltată!

    Răspunde
  2. Bukof

    Doamne Ajuta ,
    sa speram ca totul este pentru binele oamenilor din Comuna si nu numai . In Brodina ar fii bine sa vina Un Doctor care vindeca sau ajuta oameni cu Plante Medicinale ,un Doctor Naturist ,Brodina este o Zona de munte cu Sanatatea la ea acasa. Sa nu se faca acolo un Centru de Vaccinare/Pecetluire. Dumnezeu sai dea numai ganduri bune si Inima buna , Sanatate Sufleteasca si Tupeasca la Domnu Primar Vasile Uhliuc si cu oameni care lucreaza. Da intradevar a inceput ceva sa faca, dar se poate mai mult cu Ajutorul lui Dumnezeu.

    Răspunde
  3. Florin

    Mă bucur să văd atâtea rezultate bune, īnsă trebuia menționat că toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul consilierilor locali, ei au fost aceia care au semnat și aprobat toate aceste proiecte.

    Răspunde
    • Yoo

      Ar fi culmea sa nu semneze consilierii locali, ca doar proiectele sumt facute pentru a ajuta localnicii si pentru modernizarea Comunei in care traiesc si acei consilieri.
      Cum ar suna sa zica „vasea” Haideti sa construim un camin cultural nou, sa faca proiect, sa obtina finanțare, iar „consilierii” sa nu doreasca… Deci.. „Datorita Primarului se fac toate”!!!

      Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.