În nici o altă parte a ţării repertoriul Anului Nou nu cunoaşte o atât de mare varietate şi bogăţie de manifestări folclorice ca în Bucovina. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie, într-o permanentă schimbare şi înnoire, atât ca funcţie cât şi ca mod de realizare artistică, obiceiurile tradiţionale bucovinene legate de Anul Nou au ajuns până în zilele noastre ca nişte spectacole grandioase care concentrează, ca şi în trecut, atenţia întregii colectivităţi.
La cumpăna dintre ani, în satele Bucovinei te întâmpină o atmosfera unică, de intensă trăire emoţională care, de cele mai multe ori, reflectă o realitate cotidiană, legând punţi nevăzute între om şi cosmos, între om şi mediul înconjurător, între om şi semenii săi.
În această zonă, Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare. Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de secetă pe baza aşa numitului calendar din foi de ceapă. La întocmirea acestuia se proceda astfel: în noaptea de ajun se tăiau părţi egale dintr-o ceapă, cojile astfel obţinute fiind botezate cu numele lunilor din an. Urmă punerea sării pisate în cantităţi egale în fiecare coajă şi aşezarea acestora în rând, ca în succesiunea lunilor din an, pe masă sau pe vatra sobei. Aprecierea lunilor ploioase se făcea în dimineaţă de 1 ianuarie după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapă.
Tot în noaptea din ajunul Anului Nou se făcea şi calendarul din cărbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau cărbuni aprinşi, egali că mărime, proveniţi din aceeaşi esenţă lemnoasă, câte unul pentru fiecare cultură ce urmă a fi semănată în anul care începea (grâu, porumb, sfeclă, mazăre, cartofi etc). Cărbunii, botezaţi cu numele plantelor, erau puşi pe marginea vetrei sau pe o tavă şi erau lăsaţi până a două zi (1 ianuarie). Prognozarea culturii se baza pe principiul echivalenţei, cantitatea de cenuşă rezultată în urma arderii complete şi a stingerii cărbunilor indicând rodul recoltei. În funcţie de aceasta, se decidea care dintre culturi vor fi semănate în cantităţi mai mari în primăvară următoare.
Tot în intimitatea locuinţei, care devenea un fel de altar sacru, un spaţiu de maximă concentrare spirituală, un „axis mundi”, se săvârşeau şi alte practici magice specifice pentru acest moment festiv al anului. Astfel, durata vieţii şi a norocului fiecăruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor înşirate de-a lungul pereţilor, fiecare lingură de lemn căpătând numele unui membru al familiei. În dimineaţă Anului Nou, dacă vreo lingură era căzută pe podea se credea că persoană al cărei nume îl purta va avea parte de un an sumbru sau va muri.
Dar ceea ce aduce o notă distinctivă Bucovinei faţă de alte ţinuturi româneşti, la pragul de trecere dintre ani, sunt urăturile şi jocurile cu măşti, concentrate în obiceiuri care şi-au păstrat farmecul şi prospeţimea de-a lungul anilor.
Plugușorul
Bucovinenii, ca dealtfel toţi românii, şi-au dorit dintotdeauna holde bogate. Această dorinţă transpare în cunoscutul Pluguşor, datină prin excelenţă agrară, şi este evidenţiată de recuzita plugușorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea în mod simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decât o descriere hiperbolizată, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Pluguşorul este pornit de către copii care, în preajma amiezii, în ziua de 31 decembrie, încep a umbla pe la case, rostind urături de bun augur şi primind în schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani.
Noaptea, alaiul plugușorului este amplificat de cetele de feciori care umblă pe la casele unde sunt fete de măritat sau pe la rude.
Între jocurile cu măşti din Bucovina, un loc aparte îl ocupă jocurile caprei, ursului, căiuților şi cerbului.
Jocul caprei
Jocul caprei se integrează în mod armonios în cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sărbătorile de peste an. Acest animal a întruchipat în societăţile ancestrale personificarea prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. Capra, că personaj mito-zoomorf, cunoscută în toate aşezările bucovinene, îşi subordonează de cele mai multe ori, în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje. În unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra) iar în altele animalul este singur, însoţit doar de cioban, moş şi babă.
Jocul caprei se derulează pe un fundal muzical, „ca la capra”, melodie interpretată de către un fluieraş iar ciobanul sau moşul rostesc strigăturile pline de haz. În timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simulează că se urcă în copac, apoi se îmbolnăveşte şi moare, căzând la pământ, moment în care ciobanul intră în panică, urmând un dialog straniu cu animalul. În cele din urmă, capra reînvie spre bucuria tuturor, glumele şi ghiduşiile animalului reluându-şi cursul.
Prin aspect şi înfăţişare, capra jucată la Anul Nou este un animal simbol, o fiinţă fantastică plină de măreţie. Obiceiul şi-a pierdut pe parcurs încărcătură sa mitică, având astăzi doar aspect de divertisment.
Jocul ursului
Jocul ursului, o prezenţă la fel de agreată în obiceiurile de Anul Nou în întreg spaţiul românesc dar mai ales în Bucovina, se practică şi astăzi în majoritatea satelor. Cultul ursului este moştenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru. Pregătirea măştii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atenţie. În unele părţi, forma capului de urs se obţine întinzând o piele de viţel sau de miel peste o găleată metalică, în timp ce în alte sate pielea se întinde pe un suport metalic, în aşa fel încât redă fizionomia animalului. De la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos.
Cândva, corpul mascatului era acoperit cu o blană veritabilă de urs, aspect întâlnit foarte rar în zilele noastre. În părţile Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaică formă de figurare a animalului în cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obţinerea acestui costum, se răsucesc frânghii din paie de ovăz, lungi de aproximativ 40 m care, în dimineaţa ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtătorului, acesta rămânând astfel echipat pe toată durata purtării costumaţiei. În trecut, se obişnuia că dezbrăcarea măşcatului să sefacă în mod ritualic, costumul de paie fiind ars în faţă asistenţei.
Se pare că ursul era venerat în Bucovina mai mult decât în orice altă parte a României. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult în zonele colinare şi de câmpie şi mai puţin în cele montane. Cei mai spectaculoşi urşi de Anul Nou îi întâlnim în Bosanci, Udeşti, Chilișeni, Știrbăț, Poieni, Boroaia şi în zona Câmpulungului, în special la Sadova şi la Fundu Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măşti întâlnite în cetele bucovinene. În desfăşurarea jocului ritual al ursului, etalare de forţă, vitalitate şi dibăcie, pot fi percepute şi astăzi secvenţe care reliefează credinţele referitoare la acest animal, simbol al regenerării vegetaţiei. Astfel, rostogolirea urşilor în cerc, bătutul şi moartea ursului, apoi învierea miraculoasă că şi urcarea acestuia pe bâtă (toiag), redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, cândva, stăteau sub semnul acestui animal, capabil să învingă iarna şi să vestească primăvară.
Jocul căluților
Ca joc de Anul Nou, căluţii (căiuţii) au o largă răspândire în satele din Bucovina, mai vestiţi fiind dansatorii – căiuţi din Dolheşti, Zvoriştea, Zamostea, Hârtop şi Fântânele, care impresionează prin fast şi elegantă, dar căiuţii pot fi întâlniţi aproape în majoritatea satelor.
În credinţele arhaice, calul avea o funcţie apotropaică, de protejare a gospodăriilor şi a bisericilor de spiritele rele. În cadrul obiceiurilor tradiţionale de Anul Nou, jocul calului (căiuților) este practicat şi astăzi nu pentru semnificaţiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dânsului interpretat de purtătorii mascoidelor. De aceea tinerii aleşi pentru grupurile de căiuţi trebuie să fie excelenţi dansatori, exprimând prin joc vitalitatea şi forţa exuberantă a tinereţii.
În Bucovina, masca de cal cunoaşte mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucătorii de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal, lucrate din lemn şi îmbrăcate în pânză roşie, albă sau neagră, la care se adaugă şi alte elemente ornamentale (oglinzi, peteală, canafi, mîrţ, panglici). Pentru a fi purtat în timpul jocului, capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc sau două vesce de sită, care se acoperă cu un covor sau o fustanelă din pânză albă sau colorată. Peste aceste ţesături se coş elemente decorative (batiste, ştergare, panglici etc).
Tinerii care joacă căiuţii se dezlănţuie în cerc sau se desfăşoară liniar şi radial, faţă în faţă, simulând o şarjă de cavalerie, sub comanda unui căpitan sau vătaf. Sunt sate în care, asemănător alaiului caprei şi ursului se întâlneşte alaiul calului însoţit de turc, babă, moşneag şi negustor. Uneori căiuţii sunt grupaţi în cete de sine stătătoare conduse numai de un căpitan. Dar sunt şi cazuri în care căiuţii, mai puţini la număr, sunt incluşi în cete mari şi sunt subordonaţi altor personaje, ei având, în acest caz, un rol secundar.
Alți mascați cu alte jocuri
O altă categorie de măşti prezentă în obiceiurile de Anul Nou este aceea a urâţilor antropomorfizaţi, măşti ce scot în evidenţă ceea ce este mai neplăcut şi mai dizgraţios în firea umană. Sub jocul acestor măşti se poate exprimă liber şi în mod lesnicios tot ceea ce nu se poate face în cotidian. Din aceste categorii de măşti fac parte cele ce reprezintă vechiul cult al moşilor şi strămoşilor (măşti de babe şi moşnegi), măşti sociale, măşti cu caracter etnic (măşti de turc, jidan, armean, grec, ţigan), măşti cu caracter profesional (vrăjitor, doctor, felcer, negustor). Sub raport plastic, măştile antropomorfe ale urâţilor şi-au păstrat conţinutul ideatic nealterat fie în jocul personajelor zoomorfizate, fie în jocul moşilor şi al babelor, fie în simple alaiuri neorganizate de mascaţi. Prin intermediul măştii de cap şi al costumaţiei sunt evidenţiate, într-o manieră specifică, originală şi expresiv-caricaturală, cele mai urâte şi mai respingătoare racile ale caracterului uman. Elementele definitorii ale fizionomiei – ochii, nasul, gura, urechile şi părul – sunt ingenios metamorfozate pentru a întruchipa bătrâneţea, identitatea etnică, specificul profesiunii şi, nu în ultimul rând, moartea şi dracii.
Dacă moşii şi babele sunt o reflectare a cultului înaintaşilor, celelalte măşti de urâţi apar ca reprezentări din alte timpuri istorice, văzute în diverse ipostaze. Jidanii, că grup de mascaţi, se întâlnesc în toate cetele, ei jucând rolul de negustori lipsiţi de scrupule. Pădurarii apar în compania cerbilor, dracul şi moartea ameninţă şi răspândesc groază în jurul lor, doctorii încearcă să „vindece” cu un instrument improvizat, perceptorii, cu registre mari în mână, caută să încaseze sumele datornicilor etc. În timpul deplasărilor prin sat, „urâţii” formează grupuri independente care au rolul de a capacita asistenţă şi de a crea bună dispoziţie.
În contrast cu „urâţii”, în obiceiurile de Anul Nou, apar grupurile de „frumoşi”. Sub acest nume sunt identificate costumaţiile ceremoniale de tipul „împărat”, „ministru”, „general”, „jandarm”, „bunghier” şi „irod”. Facem cuvenita precizare că cetele de „frumoşi” apar ceva mai târziu în contextul obiceiurilor de Anul Nou, unii dintre ei fiind o formă locală de protest împotriva ocupanţilor austrieci. „Frumoşii” nu apar în întreg spaţiul etno-cultural bucovinean ci numai într-un număr restrâns de localităţi (Câmpulung, Liteni-Moara, Bosanci, Ruşi-Mănăstioara, Udeşti, Arbore, Şcheia etc).
Jocurilor cu măşti din Bucovina li se asociază şi trupele de teatru popular, organizate în cete ce poartă numele unor eroi locali (Darie, Doboş, Furtună, Coroi) sau chiar ale unor eroi cunoscuţi în alte zone (Gruia, Novac, Jianu, Bujor, Terente). Într-un spectacol conceput simplu, cu un text adecvat momentului prezentat şi o vestimentaţie specifică epocii, „actorii” rememorează aspecte din trecutul istoric al Bucovinei. Teatrul popular de Anul Nou este o apariţie recentă, el fiind o replică la spectacolul păpuşarilor ce colindau, altă dată, satele bucovinene.
Lasa un raspuns