Suceava, județul cu un număr important de cazuri de coronavirus din țară,  se pregătește să respire, după o perioadă în care oamenii au stat cel mai mult în case, iar presa a vorbit, în fiecare zi, despre ce se petrece aici.

Generalul în rezervă Ionel Oprea, coordonatorul militar al Spitalului din Suceava, spune că cele două focare, respectiv de la Sasca Mică și Costâna, au schimbat datele scenariului și au prelungit gravitatea situației de la Suceava cu măcar o săptămână.

„Dacă nu erau aceste două focare, Suceava mergea pe o pantă bună și, foarte important, mergea pe scenariul optimist și nu pe cel pesimist pentru care, așa cum știți, noi ne-am și pregătit. Faptul că au apărut aceste două focare schimbă datele problemei și ne prelungește perioada cu cel puțin o săptămână. Noi pregătim spitalul și pentru scenariul 2, adică spitalul de la Suceava să fie doar COVID. Sperăm să nu fie nevoie de așa ceva”, a transmis generalul Oprea.

Generalul crede că, cel mai probabil, odată cu ridicarea stării de urgență, și Suceava va ieși din carantină. Această carantină a ajutat mult ca acest coronavirus să nu se transforme „în pată de ulei” și să creeze focare și în localitățile din jurul Sucevei.

„Foarte probabil Suceava va ieși din carantină atunci când se va ridica starea de urgență. Totuși, această carantină ne-a făcut foarte bine”, a subliniat generalul Oprea.

Întrebat dacă, după ce sucevenii vor ieși în număr mare din case, spitalul se pregătește de un nou focar, secretarul de stat în Ministerul Sănătății a declarat că nu ar trebui să se întâmple asta dacă sucevenii vor respecta normele de igienă, de distanțare socială și dacă vor purta mască.

 

 

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.