După un an 2020 pandemic, în care multe din vacanțele programate de suceveni au fost suspendate din cauza restricțiilor de călătorie, agențiile de turism și companiile aeriene se pregătesc intens pentru un 2021 mai predictibil și cu oferte de vacanță mai flexibile, pentru a putea insufla din nou celor interesați dorința de a călători. Mihai Costea, managerul agenției de turism Campion Tour din Suceava afirmă că semnalele pentru anul curent sunt pozitive în materie de vacanțe, cererea din partea sucevenilor fiind peste așteptări.

„Întrucât anul trecut a fost unul extrem de dificil, sucevenii simt nevoia de relaxare poate mai mult ca oricând. Din acest motiv, cererea pentru vacanțele cu zbor din Suceava este peste ceea ce prognozam noi la finalul anului trecut, ceea ce ne bucură. Evident, un alt motiv care justifică cumva cererea crescută este acela că deja turiștii s-au obișnuit cu ideea de pandemie, cu condițiile de călătorie impuse de anumite state și, dacă mai punem la socoteală și faptul că existența vaccinului reprezintă o rază de speranță pentru noi toți, atunci cred că există toate ingredientele pentru ca anul 2021 să fie unul mult mai prielnic pentru călătorii”, a declarat Mihai Costea.

 

Două zboruri săptămânale către Hurghada/Egipt în 2021

Anul acesta, Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare din Suceava, se pregătește să devină din nou gazdă pentru mai multe zboruri charter de vacanță. Sezonul estival va debuta cu deja obișnuitul charter către Hurghada/Egipt operat de compania aeriană Air Bucharest împreună cu touroperatorul Kusadasi. Primul zbor este programat să opereze în data de 12 aprilie 2021. Sucevenii pasionați de călătorii trebuie să știe că plecările către Hurghada vor avea loc ca și până acum în fiecare duminică, ultima plecare programată fiind în data de 24 octombrie 2021. Datorită cererii crescânde pentru această destinație, din Suceava se va opera și un al doilea zbor săptămânal, în fiecare zi de joi, în perioada 3 iunie – 23 septembrie 2021, cu compania aeriană AnimaWings și touroperatorul Prestige Tours.

Tarifele pentru o vacanță în Egipt în 2021 nu au crescut față de anul trecut. Evident, există și situații particulare când datorită anumitor factori ce țin de gradul de ocupare al aeronavelor, prețurile pentru anumite plecări să fie mai mari. În orice caz, o vacanță All Inclusive de 7 nopți la un hotel de 4/5* pornește de la 399 euro/persoană, cu zbor din Suceava și toate taxele incluse”, declară Mihai Costea, manager agenție de turism Campion Tour Suceava.

 

 

Patru zboruri săptămânale către Antalya/Turcia în 2021

 

Pentru vara anului 2021 au început deja rezervările și pentru îndrăgita destinație Antalya. Sucevenii au la dispoziție patru plecări săptămânale din care pot alege: un zbor în fiecare zi de luni în perioada 07 iunie – 20 septembrie 2021 și un zbor în fiecare zi de joi în perioada 27 mai – 23 septembrie 2021, ambele operate de Air Bucharest în asociere cu touroperatorul Kusadasi, un zbor în fiecare zi de joi în perioada 10 iunie – 16 septembrie 2021, operat de Corendon Airlines în asociere cu touroperatorii Fibula și Dertour și încă un zbor operat în fiecare zi de duminică, în perioada 06 iunie – 19 septembrie 2021, operat de Corendon Airlines în asociere cu touroperatorul Prestige Tours.

„În ceea ce privește o vacanță în Turcia, pentru 2021 sunt deja apărute multiple oferte cu tarife începând de la 449 euro/persoană pentru un sejur de 7 nopti în regim All Inclusive sau Ultra All Inclusive, cu zbor din Suceava și toate taxele incluse”, mentionează reprezentantul agenției Campion Tour din Suceava.

Reprezentanții agenției Campion Tour din Suceava, în calitate de partener direct al tuturor touroperatorilor și companiilor aeriene menționate mai sus, afirmă că au pregătit pentru suceveni oferte speciale de vacanță, dar și condiții flexibile de rezervare și plată astfel încât turiștii să poată rezerva fără griji. În plus, agenția Campion Tour garantează că dacă la momentul plecării rezervate destinația este închisă și zborurile se anulează, fiecare turist va primi variante alternative de reprogramare a vacanței sau de rambursare a banilor achitați. Cu alte cuvinte, riscurile asumate de suceveni pentru rezervările efectuate la acest moment sunt minime.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.