Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că „nimeni din România” nu contribuie pentru indemnizaţia de creştere a copilului, menţionând că statul a optat să plafoneze această indemnizaţie la 1.800 de euro, deşi ar fi putut să o elimine complet. 

„Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile ca să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci, nu avem ce să vorbim aici de principiul contributivităţii, iar plafonul este maxim din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar n-am făcut-o. Am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a afirmat ministrul Muncii la şedinţa Comisiei de muncă de la Senat, unde s-a discutat despre legea de aprobare a ordonanţei referitoare la plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului.

Ministrul a menţionat în dezbateri că numărul celor afectaţi de această plafonare este de 1.000 de persoane şi că statul român ajunsese să plătească lunar şi 35.000 de euro.

„Nu sunt foarte multe persoane afectate. Este vorba de 1.000 de persoane. Nu am făcut această OUG pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, aşa cum era, dădea naştere la tot felul de inechităţi (…). Ajunsesem să plătim statul român indemnizaţii de 35.000 de euro lunar şi asta pentru că, aşa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese şi ilegalităţi”, a afirmat Olguţa Vasilescu.

 

USR susține că se încalcă principiul contributivității

Senatorul USR Florina Presadă a susţinut că prin instituirea plafonului la indemnizaţia pentru creşterea copilului se încalcă principiul contributivităţii.

„Înţeleg că trebuie să reparăm nişte inechităţi existente atunci când vine vorba de aceste indemnizaţii, dar se pare că nu aşa reuşim să o facem. Problema s-ar putea să nu fie la cât încasează unii dacă au contribuit, ci la cum contribuie cei care vor beneficia de această indemnizaţie. În expunerea de motive se spune că dreptul acesta nu este unul contributiv, însă fix asta reglementăm în acest moment şi fix asta reglementează legea privind creşterea copilului. În acest moment, dacă ai contribuit, beneficiezi de această indemnizaţie. Tocmai, trebuie să respectăm acest principiu al contributivităţii. Dacă ne dorim să reglementăm nişte efecte adverse, produse de această formulă de contribuţie, ar trebui să lucrăm la formula de contribuţie şi la formula de calcul a acestei indemnizaţii. Limitând sau plafonând această indemnizaţie, încălcăm principiul contributivităţii”, a afirmat Florina Presadă.

Comisia de muncă a Senatului a dat, marţi, raport favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.