Organizația Mondială a Sănătății (OMS) conformă că va rata obiectivul asumat, de a vaccina cel puțin 40% din populația fiecărei țări până la sfârșitul acestui an, transmite presa internațională.

Ratarea obiectivului vine în special ca urmare marilor întârzieri înregistrate de campaniile de vaccinare din Africa, precizează DPA, citată de Agerpres.

Din cele 194 de țări membre OMS, aproximativ jumătate nu vor atinge această țintă de vaccinare.

Sunt aproape 40 de state care nu au vaccinat nici măcar 10% din populațiile lor.

Însă OMS a identificat și alte cauze ale eșecului.

OMS dă vina pe țările bogate

Organizația acuză în acest sens decizia unor state de a acumula stocuri mari de vaccinuri anti-COVID.

Este vorba, mai ales, de unele dintre țările occidentale, care au început deja să administreze și doze de supra-rapel.

La nivel mondial, peste 8,6 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate până marți.

Însă cele mai multe dintre aceste doze au fost inoculate în țările bogate, care dețin resursele necesare pentru a-și asigura contracte proprii cu producătorii de vaccinuri.

Astfel, potrivit OMS, în timp ce în Germania au fost administrate, în medie, 171 de doze de vaccin la 100 de locuitori (171%), acest indicator este mai mic de 2,7% în Madagascar și atinge abia 0,32% în Republica Democrată Congo.

Au fost reluate livrările de vaccinuri pentru statele sărace

Zeci de țări sunt dependente de livrările realizate prin COVAX, programul ONU de partajare a vaccinurilor anti-COVID, în scopul de a-i imuniza pe cetățenii din statele cu venituri mici.

Țările bogate au fost criticate că nu au depus suficiente eforturi pentru a sprijini distribuirea echitabilă de vaccinuri prin intermediul COVAX.

Livrările de vaccinuri anti-COVID prin intermediul COVAX au fost însă reluate în ultimele săptămâni.

Până săptămâna trecută, COVAX a distribuit 722 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID în țările sărace.

Potrivit reprezentanților industriei farmaceutice, nu absența dozelor de vaccin este cea care a cauzat dezechilibrul global în ceea ce privește populațiile imunizate.

Estimările publicate de asociația farmaceutică IFPMA arată că aproximativ 1,4 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost fabricate doar în luna decembrie.

Sursa citată consideră că scepticismul față de vaccinare se află la cote ridicate în multe state, iar țările respective întâmpină, totodată, dificultăți în distribuția vaccinurilor, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.