Autoritatea britanică pentru reglementarea vaccinurilor a concluzionat că vaccinul împotriva Covid-19 al companiei AstraZeneca nu cauzează coagularea sângelui şi nu provoacă tromboze. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă continuarea vaccinării, deşi tot mai multe ţări au decis să suspende imunizarea cu serul britanic.

„În acest moment, recomandarea este că riscul, dacă nu vaccinăm folosind serurile AstraZeneca sau alte vaccinuri, depăşeşte riscul infecţiei COVID, despre care ştim că are un impact semnificativ asupra persoanelor cu boli severe, spitalizare şi moarte”, spune Mariangela Simao, asistentă-director OMS

Oficialii organizaţiei au vorbit şi despre cazurile de coagulare a sângelui, de care au suferit unele persoane vaccinate cu AstraZeneca.

„Oamenii se îmbolnăvesc sau mor tot timpul. În ceea ce am văzut până acum din datele preliminare, nu există un număr crescut de cazuri de evenimente tromboembolice în Europa sau în Marea Britanie„, a mai spus Simao.

Nu doar OMS s-a pronunţat în acest sens. Inclusiv Agenţia de reglementare a vaccinurilor din Marea Britanie a emis un comunicat, prin care dezminte fundamentul îngrijorărilor referitoare la ser.

Phil Bryan, director pentru siguranţa vaccinurilor în cadrul Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie, a declarat că organizaţia ”revizuieşte îndeaproape” informaţiile privind cheagurile de sânge apărute la vaccinare în unele ţări europene.

El a adăugat însă că dovezile disponibile ”nu sugerează că vaccinul este cauza”. ‘‘Cheagurile de sânge pot apărea în mod natural şi nu sunt neobişnuite”, a spus el într-un comunicat.

Peste 11 milioane de doze de vaccin COVID-19 AstraZeneca au fost până acum administrate în Marea Britanie şi numărul de cheaguri de sânge raportat după administrarea vaccinului nu este mai mare decât cel care s-ar fi produs în mod natural la populaţia vaccinată.

”Oamenii ar trebui să meargă şi să-şi facă vaccinul împotriva COVID-19 când li se cere acest lucru’‘, a menţionat oficialul citat. Răspunsul său survine după ce aproximativ 12 ţări ale Uniunii Europene au decis, recent, să suspende temporar utilizarea vaccinului AstraZeneca.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.