O stradă din municipiul Suceava, mai precis cea care duce spre localitatea Lisaura, va purta numele ÎPS Pimen al Sucevei și Rădăuților. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Lungu, care a precizat că în ședința Consiliului Local de joi, 22 august, va supune votului un proiect de hotărâre în acest sens. Astfel, strada se va numi „Pimen Suceveanul”.
„Am ajuns la un moment de recunoștință din partea comunității pentru tot ceea ce a făcut ÎPS Pimen, pentru implicarea în viața societății, în viața orașului nostru pe linie de protecție socială. Pentru noi, creștinii, contează foarte mult: cu binecuvântarea sa s-au construit 20 de biserici noi în Suceava, după Revoluție. De aceea, o stradă din municipiul nostru se va numi Pimen Suceveanul. Avem avizele de la comisia de specialitate. Strada va fi în zona Cetății de Scaun: în partea stângă se merge la Muzeu, iar în partea dreaptă către Lisaura, acolo unde se dezvoltă zona și nu avem denumire de stradă”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Potrivit edilului Sucevei, strada Pimen Suceveanul va avea o lungime de 700 de metri și o lățime de 7 metri.
Lasa un raspuns