Sâmbătă, 23 martie Tineretul Naţional Liberal a organizat, la Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino” din Sinaia, Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus”, scopul manifestării fiind acela al recunoaşterii şi promovării activităţii tinerilor liberali din întreaga ţară.

La acest eveniment au participat președintele României, Klaus Iohannis, liderul liberalilor, Ludovic Orban, dar și candidaţi PNL la alegerile europarlamentare, lideri locali liberali şi sute de tineri liberali din toată ţara.

Tineretul Naţional Liberal i-a acorda preşedintelui României premiul „Garantul democraţiei”. De asemenea, în cadrul evenimentului de la Sinaia au fost decernate distincţii membrilor şi filialelor TNL care s-au remarcat prin activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2018, şi nu numai. În plus, au fost acordate distincţii şi premii speciale şi organizaţiilor partenere sau unor membri ai societăţii civile a căror activitate este considerată ca fiind rezonantă cu principiile şi valorile TNL.

În acest sens, Organizația Tineretului Național Liberal Suceava a primit distincția pentru „Cea mai activă organizație locală pentru acțiunile din mediile rural și urban”, precum și premiul pentru „Caravana tricolorul”.

Președintele Organizației Tineretului Național Liberal Suceava, Alexandru Salup, a precizat că președintele Gheorghe Flutur a fost alături de tinerii liberali și i-a sprijinit în toate acțiunile pe care aceștia le-au demarat atât în mediul rural, cât și în mediul urban.

„Munca în teritoriu, mai precis munca în mediul rural ne-a speriat la început, noi fiind într-un județ „roșu”, însă am avut un lider adevărat, pe care sperăm să îl avem cât mai mult timp alături de noi, care  ne-a sprijinit și ne-a îndrumat.  Este vorba despre domnul Gheorghe Flutur, căruia doresc să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru organizația de tineret și pentru tot ce a făcut în zona noastră, în zona Bucovinei”, a declarat președintele TNL Suceava, Alexandru Salup.

În ceea ce privește activitățile desfășurate în mediul rural, liderul TNL Suceava, Alexandru Salup, a subliniat că nu trebuie făcute diferențe între comunitățile de la sat și cele de la oraș, întrucât oamenii valoroși sunt de pretutindeni, iar „veșnicia s-a născut la sat”.

„Cred că putem recunoaște cu toții că oamenii de la sat n-au nimic în minus față de cei de la oraș, iar pentru a întări aceste spuse vă reamintesc tuturor că: <<La țară-nfloresc toți pomii, de la țară vin și domnii!>>”, a conchis Salup.

Prezent la Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu-Quintus”, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o alocuțiune. Astfel, Iohannis  i-a felicitat pe cei mai tineri dintre membrii Partidului Național Liberal, exprimându-și totodată și încrederea că cei din urmă vor duce cu mândrie și responsabilitate numele partidului mai departe.

„Această seară m-a convins că pentru viitorul PNL nu trebuie să ne facem griji. Sunt foarte mândru de voi și țin să îi felicit în primul rând pe toți cei care ați fost premiați. Felicitări, pe merit! Dar sper să nu vă supărați că vă felicit pe toți pentru că vă implicați. Bravo! Când a început festivitatea recunosc că evocarea unui mare liberal, a fostului președinte al partidului, Mircea Ionescu-Quintus, mi-a produs o profundă emoție. Am avut onoarea să îl cunosc pe Mircea Ionescu-Quintus destul de bine. Am avut o relație apropiată și am învățat de la el un lucru extrem de important. Nu o să intru în detalii biografice, le cunoaștem cu toții. A fost un mare, mare liberal, un exemplu pentru generații și generații. Am avut plăcerea să vorbesc de multe ori cu domnia sa. Şi de foarte multe ori m-a sunat, m-a sunat în momente frumoase, când a fost ceva de sărbătorit şi m-am bucurat. M-a sunat când au fost momente mai grele și m-a încurajat. Nu m-a sunat niciodată să îmi spună că am greșit, chit ar fi avut câteva motive. Şi asta am învățat de la el, întotdeauna să-i încurajez pe oameni să dea ce au mai bun pentru țară și asta vă rog: dați ce aveți mai buni pentru țară!”, a precizat Klaus Iohannis, președintele României.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.