Comuna Pojorâta se alătură și în acest an comunității internaționale EARTH HOUR și va întrerupe sâmbătă, 26 martie, iluminatul public în intervalul orar 20.30-22.30.

Susținerea campaniei vine ca un semnal pentru conștientizarea faptului că micile gesturi cotidiene afectează calitatea vieţii noastre de fiecare zi, natura şi viaţa pe întreaga planetă.

Reamintim că, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Ora Pământului este o inițiativă ce vizează încurajarea cetățenilor, a echipelor de management din mediul public și privat, cât și a guvernelor din întreaga lume pentru asumarea responsabilității privind amprenta lor ecologică și angajarea în căutarea de resurse, care oferă soluții reale la provocările actuale de mediu.

„Ora Pământului este mai mult decât o oră pentru Pământ – este o mișcare pentru viitorul nostru, în beneficiul oamenilor și al mediului înconjurator”, a declarat primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.