Sâmbătă, 30 iulie și duminică, 31 iulie, comuna Poiana Stampei va fi în sărbătoare, aici desfășurându-se o serie de evenimente cultural-artistice din calendarul cultural al comunei.
Duminică, 31 iulie, la Biserica din localitate va fi prezent și cunoscutul părinte Vasile Ioana.
Totodată, pe lângă competiții, simpozioane și degustări de produse tradiționale, aici va avea loc și un spectacol folcloric ce își propune să ducă Festivalul Național „Flori de pe Dorna” la un nou nivel.
Orchestra Fraților Ștefăneț din Republica Moldova va fi prezentă la Poiana Stampei într-o formulă nouă: alături de Cornelia Ștefăneț va cânta și artista Laura Olteanu, aceasta fiind cea mai recentă colaborare a celei care a dat naștere fenomenului „Acasă-i România”.
De asemenea, vor concerta și artiști locali, dar și alți artiști consacrați din mai multe zone ale țării cum ar fi „Gemenele Folclorului Maramureșean” sau Ovidiu Purdea Someș.
Întâi la muncă!
Asemeni vremurilor de altădată, când pe primul loc era munca la câmp și mai apoi distracția din sat, și angajații Primăriei Poiana Stampei au procedat de data aceasta la fel.
La inițiativa edilului Viluț Mezdrea, aceștia au participat la o zi de fân începută dimineața devreme și încheiată înainte de apus, zi ce a reușit să lase o amprentă plăcută în sufletul fiecărui participant.
„Ne-am pregătit așa cum se cuvine de Ziua Comunei, iar în acest sens lansez și o invitație pentru toți cei care își doresc să petreacă două zile de calitate, într-un cadru pitoresc ca al nostru. Vă așteptăm cu drag la Poiana Stampei”, a transmis primarul Viluț Mezdrea.
Lasa un raspuns