Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită joi, 17 noiembrie 2016 la un spectacol de teatru deosebit pus în scenă de actorii Teatrului „Jean Bart” Tulcea.

Aceștia sosesc la Suceava direct de la cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ, PLEDEZ PENTRU TINE(RI).

„Oscar și Tanti Roz” este o adaptare după romanul cu același titlu a lui Eric – Emmanuel Schmitt, regia fiind semnată de Ion SAPDARU.

Oscar este un copil de doar 10 ani, care, din cauza unei boli grave, trăieşte într-un spital. Băiatul suferă de leucemie, boală ce-l va conduce spre moartea inevitabilă. El duce un „război“ inocent şi pătimaş împotriva tuturor. Singura persoană pe care o acceptă şi o apreciază de la bun început este Tanti Roz. Această bătrână infirmieră câştigă încrederea băiatului, surprinzându-l mereu cu poveşti moderne, care sunt adevărate istorisiri de viaţă, în care nici binele, nici răul nu câştigă.
Tanti Roz îi sugerează copilului ideea de a trăi fiecare zi de parcă ar fi zece ani şi doreşte să îl înveţe să îi scrie lui Dumnezeu pentru a nu se simţi atât de singur. Oscar ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prietenii din spital, să-şi întâlnească prima iubire, cu care se şi căsătoreşte, să piardă iubirea care i-a oferit atâta entuziasm şi euforie, iar, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare, care arde la ambele capete…

Din distribuție fac parte Alecsandru Dunaev, Oana – Lavinia Pisaroglu, Irina Naum, Costel Zamfir, Cristi Naum, Gabriela Ciolacu, Mihai Galatan și Nicoleta Lungu.

Biletele se pot achiziționa de luni până vineri de la Observatorul Astronomic în intervalul orar 10:00 – 12:00, iar prețul unui bilet este de 20 lei general și 10 lei elevi/studenți.

Pentru mai multe informații puteți contacta pagina de Facebook – Casa de Cultură a Studenţilor Suceava sau telefon 0752 092 606.

14947821_1865245460367039_4637984659626071480_n

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.