Un pădurar de 60 ani, din comuna Mănăstirea Humorului, din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului Canton Silvic “Hașca”, a sesizat poliţia luni, 05 ianuarie, în jurul orei 15.30, despre faptul că a fost victima infracțiunii de ultraj.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, care l-a găsit pe pădurar pe raza satului Pleșa, în D.J. 209 L, ocazie cu care a declarat că în timp ce se afla în patrulare s-a sesizat cu privire la faptul că mai multe persoane încarcă bușteni în autoutilitara unui bărbat de 43 ani, din satul Pleșa, comuna Mănăstirea Humorului. Acesta a fotografiat cu telefonul mobil buștenii ce erau încărcați, moment în care proprietarul maşinii a strigat la pădurar să șteargă fotografia amenințându-l cu acte de violență, după care l-a lovit cu pumnul.

S-a luat legătura cu procurorul de serviciu, cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, urmând a se dispune procedural.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, care va fi soluţionat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.