„Bărbăție” față de femei

O femeie de 30 ani a fost lovită de concubinul ei, în vârstă de 29 ani. Acesta din urmă a provocat scandal în apartament, de față cu copiii celor doi.

Arme ilegale confiscate

Polițiștii orașului Siret au organizat o acțiune pe linia depistării deținătorilor ilegali de arme și muniții și a respectării prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor modificată, de către deținătorii legali de arme de pe raza orașului Siret și de pe raza de competență a Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți.

(VIDEO) Accident cu 11 victime

Azi dimineață, la orele 04.08, s-a produs un accident rutier grav, pe strada 22 decembrie, la ieșire din Suceava spre Adâncata. În urma impactului au rezultat 11 victime, neîncarcerate.

Au furat de peste tot

Azi noapte, în jurul orei 02.00, IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul că în satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, persoane necunoscute au sustras dintr-un magazin suma de 1.420 de lei, 14 cartușe de țigări și 10 cartele reîncărcabile.

Accident de muncă datorat alcoolului

Un bărbat din municipiul Vatra Dornei a sesizat poliția ieri, 11 iulie, despre faptul că în incinta unei societăţi comerciale din Vatra Dornei a avut loc un accident de muncă, a cărui victimă a fost un tânăr de 29 ani, din comuna Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud.

L-a înjunghiat precum Brutus

De la coasă la cuțit! Doi localnici din Zamostea s-au certat pe tema cosirii grâului. În urma acestui conflict, unul dintre ei l-a înjunghiat în spate pe celălalt, căzut la pământ.

Biciclist beat, accidentat și lăsat în șanț

Un bărbat de 50 ani, băut pe bicicletă, a fost acroșat de șoferul unui autoturism, fiind aruncat pe partea carosabilă. În urma accidentului, șoferul și-a continuat drumul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Șofer prost, contrabandist

Un rădăuțean de 20 ani, care transporta țigări de contrabandă, s-a grăbit spre destinația finală, ratând o depășire. Acesta, în graba spre cumpărătorul de tigări, l-a „pupat” pe șoferul din față, fapt pentru care a fost prins de polițiștii suceveni cu 366 de pachete de țigări.

Vara asta se „poartă” Shopping City Suceava

Vara aceasta, la Shopping City Suceava, distracţia şi cumpărăturile se măsoară în premii. În fiecare vineri, sâmbătă şi duminică din perioada 12 iulie – 11 august 2013, în cadrul campaniei „Joacă golf şi câştigă pe loc”, clienţii au şansa de a câştiga instant premii răcoritoare şi invitaţii la film.

Laptele „a dat” în foc la Panaci

Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci, a intervenit cu trei autospeciale şi o motopompă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o societate cu profil de fabricare şi distribuire de produse lactate, din comuna Panaci.

Mănăstirea Antim, redată de Romfilatelia

În 2013, Ziua Mărcii Poștale Românești este sărbătorită printr-o emisiune de mărci poștale dedicată spiritualității românești și frumuseților ecleziastice de pe teritoriul României.

(FOTO/VIDEO) Lipoveni-ul își ia tributul

Miercuri, 10 iulie, la ora 18, Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi două echipaje de salvatori de la Detaşamentul Suceava, au intervenit în urma apelului pe 112, ce anunţa dispariţia sub apele lacului Lipoveni a unui tânăr în vârstă de 17 ani.

ANUNŢ INFORMATIV VÂNĂTOARE

Fauna de interes cinegetic reprezintă o importantă resursă naturală regenerabilă şi un bun public de interes naţional şi internaţional.

(VIDEO) Noua lege a salarizării, lăudată de Mârza

Deputatul PSD Gavril Mârza a vorbit astăzi, 11 iulie, într-o conferință de presă, despre importanța adoptării noii legi a salarizării și beneficiile acesteia pentru stat. Acesta a explicat că cei care muncesc pe brânci nu pot fi plătiți egal cu cei care nu fac nimic toată ziua.