Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că parcul TPL va fi dotat, până la la sfârșitul anului, cu 15 autobuze electrice.
„Am avut discuții astăzi la Ministerul Dezvoltării Regionale pe tema Achiziționării de mijloace de transport public în comun-Autobuze electrice, în parteneriat cu MDRAP.Este vorba despre cele 15 autobuze electrice, cu o lungime de 12 metri”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Potrivit edilului Sucevei, valoarea eligibilă a proiectului este de 50.426.627,35 RON, iar contribuția municipalității este de 1.008.532,55 RON.
„Am desemnat un angajat al primăriei, în calitate de expert local, care să ne reprezinte în procedura de achiziție publică”, a spus primarul Sucevei.
Ion Lungu a mai spus că dacă în cadrul procedurii de licitație nu vor fi contestații, se estimează ca până la sfârșitul anului municipalitatea să beneficieze de cele 15 autobuze electrice.
Lasa un raspuns