Lucrările de reabilitare ale DN 18, care leagă Suceava de Maramureș, sunt în curs de finalizare. Reprezentantul consorțiului de firme care a câștigat licitația, a declarat, în prezența ministrului Transporturilor, Răzvan Cucu, că până în vară, lucrările vor fi finalizate, iar drumul dat spre circulație.


„Pe DN 18 se lucrează într-un ritm accelerat. Anticipăm că până în iulie fom finaliza ambele loturi. Un lot îl vom termina la începutul lunii mai, iar cel de-al doilea, la sfârșitul lunii iulie. Noi am fi dorit ca până la sărbătorile Pascale, cel puțin pe zona locuită a comunei Ciocănești, să se poată circula pe un strat de mixtură, însă vremea ne-a dat puțin peste cap. Până pe 10 mai anticipăm că pe DN 18, se va putea circula pe un strat de asfalt”, a declarat reprezentantul constructorului.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat că va reveni în județul Suceava pentru a inspecta și Drumul Național 18. De altfel, Cuc a anunțat că în două săptămâni vor demara concomitent și studiul de fezabilitate și proiectul tehnic ale drumului expres Siret – Pașcani.

În altă ordine de idei, directorul DRDP Iași, Ovidiu Laicu, a explicat, în prezența ministrului Transporturilor, modul în care se lucrează la Drumul Național 29 A.

„Avem, în tot județul Suceava, 200 de km de covor asfaltic, prioritar fiind DN2. În ceea ce privește DN 29A, acolo a fost o tehnologie cu un tratament dublu invers și a sărit o porțiune din el. Așteptăm să se facă 15 grade celsius la sol, pentru că altfel nu putem întări că nu acroșează materialul din stratul suport, apoi vom continua cu asfaltarea pe porțiuni întinse cu structură asfaltică, urmând ca la anul să intrăm cu un covor asfaltic până la Siret”, a explicat Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.