Panică printre românii aflați acum în Egipt. Rechinii atacă din nou! Oamenii au dat alarma când au văzut că doi rechini și-au făcut apariția la doar câțiva metri de mal.
„Au fost atenționați salvamarii, această fetiță care plângea în hohote și cred că este marcată pe viață, spunea că i-a zis „Shark, shark, it is a shark”, iar răspunsul a fost „Nooo, it is a dolphin”. Ori nu trebuie să fii mare expert ca să știi că există o diferență foarte mare între aripioara dorsală a unui delfin și cea a unui rechin”, a spus românul.
Cazul româncei ucise de rechini în Marea Roşie în largul unei staţiuni egiptene continuă să facă furori, iar expertul în comunicare al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Traian Bădulescu, susţine că turiştii români au devenit mai precauţi când vine vorba de vacanţe în Egipt. Mai exact, cei mai mulţi dintre românii care şi-au cumpărat bilete să meargă în Egipt le-au cerut touroperatorilor detalii despre măsurile luate de autorităţile egiptene după tragica întâmplare.
„Oamenii nu au anulat nimic, deocamdată, dar au vrut să ştie în detaliu ce au făcut responsabilii din Egipt pentru rezolvarea problemei. Au aflat că plaja respectivă este închisă, că se iau măsuri pentru prinderea rechinului sau a rechinilor vinovaţi şi că se fac eforturi pentru recuperarea din mare a cadavrelor oilor decedate în urma scufundării acelei nave”.
Lasa un raspuns