Paranoia l-a lovit pe primarul comunei Bosanci, Neculai Miron. Acesta susține că este ținta unor interlopi, după ce, în luna iunie a acestui an, acuza în mediul online că ar fi fost otrăvit.

Miron a scris pe pagina sa de socializare un mesaj prin care, fie vrea să facă un exercițiu de imagine, fie poziția pe care o ocupă îl face să creadă că este un fel de Trump al Bosanciului, iar așa-zișii interlopi îl vânează pentru cine știe ce interese.

Primarul Miron a declarat că ceea ce postează în spațiul public nu reprezintă un exercițiu de imagine, acesta acuzând că este amenințat în permanență cu interlopii.

„E o amenințare continuă. Sunt lucruri vechi care s-au petrecut, de ani de zile, iar acum au ajuns la punctul culminant. Ura dumnealor împotriva mea a ajuns la punctul culminant. Ei mă amenință cu interlopii, eu cu interlopii nu am nicio problemă”, a declarat primarul comunei Bosanci, Neculai Miron.

Se pare că Miron face acuzații destul de grave față de cei doi cetățeni menționați în postarea sa, implicând aici chiar și înalte fețe bisericești. Sperăm că are și dovezi privind paranoica postare de pe Facebook, astfel încât toate oalele să nu se spargă tot în capul său.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.