Părinţii ar putea avea liber când şcolile se închid temporar! Un deputat a depus proiectul în Parlament. Iniţiativa vine după ce anul trecut au fost mai multe zile în care elevii au intrat în vacanţă forţată şi părinţii s-au plâns că nu au cu cine să-i lase pe cei mici.

Proiecul prevede acordarea de zile libere unuia dintre părinți, pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Ce spune iniţiatorul? Că a considerat binevenită dar și normală o astfel de facilitate deoarece nu toți părinții își pot lăsa copiii la bunici sau își permit să plătească o bonă. Prevederile se aplică părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățămant și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățămant.

Aceștia au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autoritățile competente decretează închiderea unităților de învățământ respective.
Atentie, doar unul dintre părinti va putea sa ceara zilele libere. Daca autoritatile vor descoperi că ambii parinti au cerut liber atunci nu vor mai beneficia de aceasta facilitate.

Deocamdată, propunerea de lege este la început şi urmează a fi dezbatuta in comisiile de specialitate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.