Parlamentarii AUR de Suceava, respectiv deputații Florin Pușcașu și Dorel Acatrinei și senatorul Mircea Dăneasa, le-au adresat o întrebare miniștrilor Afacerilor Interne și Culturii, Nicolae Bode și Bogdan Gheorghiu, privind data la care va fi reabilitat monumentul istoric Palatul Administrativ Suceava.

Cei trei parlamentari au menționat că în ziua de 6 martie 2021 a avut loc un incendiu la Palatul Administrativ Suceava, în urma căruia au ars mansarda și întreg acoperișul, fapt ce a produs indignarea locuitorilor județului Suceava, dar care a afectat și patrimoniul cultural al acestui județ, întrucât, clădirea în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean Suceava și Prefectura Suceava a fost grav afectată de stingerea incendiului.

„Din primele constatări se discută despre o suprafață mansardată de 2000 de metri pătrați care este practic distrusă.

Important de precizat este că acoperișul acestei clădiri a fost inclus într-un proiect de renovare destul de recent, respectiv în anul 2015, situație în care dotările contra incendiului ar fi trebuit să fie funcționale și de ultimă generație.

Față de această situație, se impune o analiză a documentației din spatele avizului IGSU privind securitatea la incendiu în legătură cu mansardarea podului Palatului Administrativ.

Mass-media locală arată că senzorii de fum din Palatul Administrativ nu au funcționat, având drept consecință faptul că toată mansarda, precum șo arhivele birourilor ce funcționau au ars în totalitate, producând pagube foarte mari.

Intervenția pompierilor a fost îngreunată de faptul că presiunea hidranților din zonă a fost scăzută, astfel fiind necesară solicitarea mai multor echipaje, unele de la distanățe destul de mari.

Față de această situație, vă solicităm să răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Când veți aloca fonduri și care este data reabilitării monumentului istoric Palatul Administrativ Suceava?

  2. De ce nu este o prioritate reabilitarea Palatului Administrativ?

  3. Cine a aprobat extinderea birourilor în mansarda Palatului Administrativ?

  4. Există aviz IGSU pentru securitatea împotriva incendiilor?

  5. Clădirea este asigurată împotriva incendiilor?”, se arată în întrebarea celor trei parlamentari AUR de Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.