Senatorul Daniel Cadariu, deputatul Ioan Bălan și deputatul Angelica Fădor au intrat vineri, 13 martie, în autoizolare.
Senatorul PNL Daniel Cadariu a intrat în autoizolare pentru că este coleg cu senatorul liberal constănțean infectat cu coronavirus, iar deputații Angelica Fădor și Ioan Bălan s-au autoizolat pentru că au participat la ședința Biroului Permanent Național a PNL.
Alături de aceștia va intra în carantină și ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Reamintim că liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat, vineri dimineață, că toți membrii Biroului Permanent Național al PNL se vor izola la domiciliu, precum și toți senatorii PNL.
Trebuie precizat că miniștrilor și membrilor BPN al PNL li se vor prelua probe pentru diagnostic rapid, iar premierul se va izola la Vila Lac 1 unde va avea toate atribuțiile exercitate.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat că izolarea va fi de 14 zile și pentru liderii PNL.
Lasa un raspuns