Deputatii au decis, miercuri, ca acorde inca o zi libera romanilor, aproband un proiect de lege care prevede ca Vinerea Mare e sarbatoare legala nelucratoare.

„Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri inaintea Pastelui si, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Este una dintre cele trei zile de sarbatoare religioasa crestina numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare si Sambata Mare”, sustin initiatorii proiectului de lege pentru completarea Codului Muncii.

Potrivit expunerii de motive, Vinerea Mare este zi legala de sarbatoare in 16 dintre cele 28 de tari ale UE.

Presedintele Comisiei de Munca, deputatul PSD Adrian Solomon, citat de Mediafax, a sustinut proiectul de lege in plen, afirmand ca „vremea lozincilor ca totul se rezolva prin munca ar trebui sa treaca” si ca angajatorii au nevoie de angajati odihniti.

Plenul Camerei Deputatilor, for decizional, a adoptat proiectul cu 233 de voturi „pentru”, 7 „contra” si 19 abtineri.

Marti, Comisia de Munca daduse raport favorabil pentru propunerea legislativa a deputatului UDMR Szabo Odon.

Legea merge acum la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

In prezent, in Romania sunt 14 zile de sarbatoare legala si nelucratoare:

  • 1 si 2 ianuarie – Anul Nou;
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane;
  • prima si a doua zi de Pasti (8, 9 aprilie 2018);
  • 1 mai – Ziua Muncii;
  • prima si a doua zi de Rusalii (27, 28 mai 2018);
  • 1 iunie – Ziua Copilului;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfantul Andrei;
  • 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei;
  • 25, 26 decembrie – Craciunul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.