Când eram gata să afirmăm că ştim totul despre istoria judeţului Suceava, iată că o descoperire arheologică recentă ajută la rescrierea Istoriei României, în spaţiul de nord!

„La Baia a fost descoperită, în întregime, o locuinţă – casă – de acum 6000 de ani, ce conţine unelte din piatră şi diferite vase întregibile, o parte dintr-a doua ce va fi dezvelită anul viitor, precum şi mai multe complexe din celelalte epoci.

Prin această descoperire, Muzeul Bucovinei, din Suceava, îşi completează patrimoniul cu piese pe care nu le deţinea până în prezent (şi care sunt rare în România) iar Baia se poate mândri cu o vechime de locuire ce se datează în urmă cu 6000 de ani – afirmă arheologul Emil URSU, directorul Complexului  Muzeal Bucovina”.

Ovidiu Donţu, candidatul USL la Senat, Colegiul 3 – Fălticeni, a lansat acum câteva luni, proiectul „Nordul Voievodal”. În opinia lui Donţu, zona comunei Baia este un areal extrem de bogat în istorie, cu mărturii de necontestat ale civilizaţiei din nordul Moldovei. Mai mult, Ovidiu Donţu, iniţiatorul proiectului amintit, intenţionează să includă în circuitul turistic, alături de cele trei biserici voievodale din comuna Baia, şi „lovitura de maestru” a lui Emil URSU – locuinţa Precucuteni descoperită de arheologul sucevean.

Ovidiu Donţu intenţionează să găsească surse ferme de finanţare pentru „Nordul Voievodal”, care include obiectivele menţionate, precum şi pentru următoarele  cercetări ştiinţifice în zona comunei Baia, atât de bogată în vestigii şi izvoare istorice.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.