Politica cere denigrarea adversarilor și cum partide avem destule, lupta pentru putere declanșează adevărate partide de vânătoare, ba putem spune că presa aservită ține locul hăitașilor și câinilor de vânătoare și avem chiar vânătoare cu gonaci.
Politica este complicată, necesită strategii, atacuri și apărări, contraatacuri și sacrificii, aducând viața partidelor politice în zona partidelor de șah, unde câștigă cei care știu să-și valorifice pionii în timp ce-și apără regii și știu când să sacrifice dama.
Cum sunt mult prea multe partide și nici măcar unul nu poate câștiga singur numărul de voturi necesar adjudecării alegerilor, apare necesitatea alianțelor și totul se transformă într-o partidă de dragoste. Exact ca o pasiune ardentă, aceste alianțe cu scop electoral n-au șanse să dureze prea mult.
Cum nimic nu e fix în viața politică, partidele sunt mereu în căutarea unor metode de a atrage elemente valoroase din celelalte tabere, devenind astfel adevărate partide de pescuit. Aici totul se învârte în jurul momelii și a tehnicii pescarului, iar experiența acumulată în decursul timpului este un mare avantaj. De la mămăliga declaratorie și până la momeala vie, orice se poate folosi, cu condiția prinderii peștișorului de aur. Deosebirea e doar una, nu afli despre capturi la o bere cu amici, ci citești despre ele în ziare.
Din păcate, politica românească duce lipsă mare de șahiști, iar dacă numărul de vânători este mare, pescarii sunt pe cale de dispariție, iar despre amor mă feresc să comentez ca să nu-mi atrag vreo afurisenie de la BOR. Astfel, întrega politică devine o banală partidă de table, care ne declanșează zilnic partide pantagruelice de râs.
Sigur că mai sunt multe asemenea partide, există termenul și în industria lemnului, și în triajele CFR, dar pentru moment cred că mi-am exprimat îndeajuns punctul de vedere. Orice posibile extrapolări ați găsi, sunteți bineveniți dacă doriți să le adăugați la comentarii.
Lasa un raspuns