Asociaţia Ghizilor din Bucovina, care a împădurit, cu sprijinul Ocolului Silvic Pojorâta, de mai bine de șase ani de zile, zeci și zeci de hectare de teren, este lăudată de preşedintele Partidului Verde, filiala județeană Suceava, Dan Acibotăriţă.

Partidul Verde consideră că asemenea fapte, de genul celor realizate de Asociaţia Ghizilor din Bucovina, (mai sunt și alte asociații și foarte mulți susținători și iubitori de natură care se implică în împăduriri în județul Suceava), ar trebui urmate și de politicienii noștri. Din punctul nostru de vedere politicianul autohton este unul mincinos și lipsit de o cultură românească. Ca român, este imposibil să fii rece la masacrul asupra pădurilor, mai ales să promiți din 4 în 4 ani că vei opri măcelărirea pădurii și vei veghea la împădurire, după care să nu faci nimica”, a transmis Dan Acibotăriţă.

De asemenea, verzii suceveni sunt de părere că o zonă unde copacii sunt la număr, este cea de lângă drumul DN18 Iacobeni – Ciocăneşti – Cârlibaba.
Din nefericire găsești și cel mai prost drum naţional din ţară, dar priveliștea este una de vis. În zona Ciocănești-Cârlibaba ai parte de ceea ce este mai frumos în satele din Bucovina (Bucovina de Jos, cea din Suceava). Aici găsești oameni care nu au renunțat la tradiții, case coborâte din secole trecute în istorie, păduri mândre și frumoase, ape limpezi și reci, cu alte cuvinte te simți deconectat de la realitate, iar acest lucru te face puternic, curajos și mândru că ești român. Poate cineva va repara și drumul. Zona trebuie arătată întregii lumi”, a declarat preşedintele Partidului Verde, filiala județeană Suceava, Dan Acibotăriţă.