Comuna suceveană Moldovița, localitate bogată în frumos și autentic, a fost, de-a lungul anilor, și este și în prezent foarte activă din punct de vedere cultural, prin oamenii săi.

Astfel că, prin activitățile desfășurate de aceștia, în diferite domenii culturale, numele acestei frumoase comune, care este și patria huțulilor, a fost dus peste tot în lume.

Când vorbim de ouă încondeiate, spunem Moldovița. Și asta pentru că gospodinele de aici închistresc și pictează ouă care, nu de puține ori, ajung să fie expuse în diferite țări, iar asta se datorează: Vioricăi Semeniuc din satul Moldovița, Violetei Palaghiuc din satul Demacușa, Lilianei Nichitean din satul Moldovița, soților Ana și Mihai Balan din satul Moldovița, Violetei Șecman din satul Argel, Anei-Maria Hlosciuc Greziuc din satul Argel, Getei Cușnir din satul Argel,  Marietei Chiraș din satul Rașca, Silviei Iliesi din satu Rașca, Elisavetei Moroșan din satul Demacușa, lui Carmen Mîndrilă din satul Demacușa, Elisavetei Șerenec din satul Demacușa, Aureliei Mnesciuc din satul Moldovița, Elenei Tcaciuc din satul Moldovița, Larisei Iasinovschi din satul Moldovița, Vioricăi Procopciuc din satul Moldovița, Ancăi Comorițan din satul Moldovița, Axeniei – Veronica Irimescu din satul Moldovița și Mirelei Balabasciuc din satul Moldovița.

Și pentru că la Moldovița tradițiile se transmit din generație în generație, putem vorbi astăzi și de copii care au îmbrățișat arta încondeierii ouălor. Este vorba despre Ilinca Comorițan din Moldovița,Vlad Iliesi din Rașca și despre Ioana Oblesniuc din Rașca.

Cea mai emblematică reprezentantă a încondeietorilor de ouă este artista Lucia Condrea, cea care, în anul 1993, a înființat un muzeu unic în lume – Muzeul Ouălor Încondeiate, la Moldovița.

Membră în Uniunea Artiștilor Plastici din România și distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziții și saloane de artă din lume, Lucia Condrea este un artist unic, iar ouăle închistrite ce-i poartă semnătura sunt imaginea unui har cu care doar cei aleși de Dumnezeu să-si bucure semenii sunt hărăziți.

Pentru toate realizările lor și pentru faptul că promovează cu cinste comuna Moldovița, primarul Traian Iliesi i-a felicitat pe fiecare în parte și le-a transmis mulțumiri.

„Datorită lor, numele comunei noastre este dus peste tot în lume, fie prin expoziții mari, fie prin cei care aleg să dăruiască străinilor la care lucrează peste hotare câte un ou închistrit la Moldovița. Ori asta nu poate decât să ne facă cinste și să ne bucure. De aceea, le mulțumesc tuturor și îi asigur de tot sprijinul meu și al Primăriei”, a transmis primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi.

Și pentru că arta ouălor încondeiate este apreciată, Primăria Moldovița organizează anual, în Duminica Floriilor, un eveniment consacrat: Festivalul Ouălor încondeiate de la Moldovița, acolo unde gospodinele își expun munca de peste an. 

Acest eveniment înregistrează anual un real succes și se bucură de o prezență numeroasă, sala fiind mereu arhiplină.

 

Meșterii populari și fierari, emblema comunei

 

Comuna Moldovița este recunoscută și pentru meșterii populari care o reprezintă cu mândrie la diferite evenimente de profil din țară, acolo unde își expun creațiile. Este vorba despre Viorel Prindii – meșter popular chișițe, din satul Demacușa, despre Emirel Bîndiu și Constantin Lobiuc, sculptori în lemn din satul Argel, dar și despre sculptorii în lemn Ștefan Cocerhan din satul Rașca, Gheorghe Darie din satul Moldovița și Gheorghe Moisa din Putna Secrieș .

Străvechiul meşteşug al prelucrării fierului doar cu ciocanul, focul şi nicovala mai este practicat în comuna Moldovița doar de câţiva bărbați, care duc acest meșteșug mai departe, iar prin utilitatea lui promovează, cel puțin la nivel local, această comună. Este vorba despre cinci meșteri din satul Rașca, respectiv Vasile Hârjau, Pavel Șecman, Gheorghe Hârjău, Vasile Comorițan și Petru Oblesniuc și unul din satul Argel, respectiv Vasile Endimion Polenciuc.

„De la acești oameni avem multe de învățat. Ei sunt cei care, de-a lungul anilor, au făurit în atelierele lor obiecte de trebuință. E drept că astăzi sunt din ce în ce mai puțin căutați, însă faptul că nu renunță este de apreciat. Îi felicit și le mulțumesc tuturor”, a subliniat primarul Traian Iliesi.

 

Portul popular huțul, tradițiile și obiceiurile, păstrate cu sfințenie la Moldovița

 

Unul dintre cele mai frumoase baluri din perioada Sărbătorilor de Iarnă se desfășoară în pitoreasca comună Moldovița. Aici, în fiecare an, în cea de-a doua zi de Crăciun, respectiv pe 26 decembrie, Primăria si Consiliul Local Moldovița îi așteaptă pe harnicii gospodari din zona Bucovinei de munte să petreacă până în zori. Iar pentru a pune în valoare frumosul port popular unic în țară, gospodarii merg la bal îmbrăcați în straie populare, unele vechi de zeci de ani, altele noi, cusute special pentru acest eveniment.

Tot pentru păstrarea autenticității, a tradițiilor și a obiceiurilor, anual, de Crăciun, Primăria organizează și Parada Cailor și a Portului Popular Huțul, contribuind astfel la nemurirea tradiției huțule.

Emblematic în acest sens este Grupul Folcloric „Huțulca” din Moldovița, care este format din bravi gospodari din localitate, respectiv Ioan Buceac, Aurel Dujac, Constantin Nastiuc, Dumitru Dujac, Vasile Polenciuc și Dujac Gheorghe.

Și pentru că Parada Cailor nu ar însemna nimic fără crescătorii și iubitorii de cai, acești gospodari din satele comunei Moldovița merită să fie promovați. Este vorba despre Petru Hîrjău, Dumitru Tcaciuc din satul Argel,  Mihai Oblesniuc și Narcis Iliesi din satul Rașca, David Comorițan, Georgel Chiforec, Gheorghiță Mortogan din satul Moldovița, Maxim Oblezniuc, Marius Tanul, Dumitru Tanul, Vasile Hîrjău, Andrei Chiraș, Dumitru Dants Tașcan și Ionuț Buburuzan din satul Rașca, dar și despre Ionuț Macovei, Valentin Visoiu, Constantin Oblezniuc, Viorel Semeniuc, Alexandru Visoiu, Dumitru Duprii și Andrei Oblezniuc. De asemenea, crescători și iubitori de cai sunt și Tudor Mironovici, Marin Nastiuc și Tiberiu Zlotaru din satul Moldovița, Gheorghe Scoropaniuc din satul Demacușa și Andrei Romaniuc.

„Caii din rasa semigreu de Bucovina ai gospodarilor noștri pot fi admirați defilând prin sat, înhămați la trăsuri și căruțe, frumos aranjate de gospodine, cu covoare țesute cu migală, în cadrul Paradei Cailor și a Portului Popular Huțul. Ori asta nu poate decât să ne facă mândri încă o dată de comuna noastră și de oamenii ei. La fel cum suntem mândri și de portul nostru popular, care este păstrat cu sfințenie în lăzile de zestre sau în dulapuri speciale de gospodinele noastre. În numele meu și al întregii comunități le mulțumesc!”, a transmis Traian Iliesi.

 

Numele comunei Moldovița, dus în lume de scriitori, ziariști și poeți de aici.

 

Printre oamenii de seamă ai comunei se numără și inginerul silvic și Casian Balabasciuc, tezaur uman viu, Lucia Condrea, membră în Uniunea Artiștilor Plastici din România și distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziții și saloane de artă din lume și fondatoarea Muzeul Ouălor Încondeiate Lucia Condrea, Gabriel Cheroiu, ziarist, poet, prozator, istoric și membru fondator al Societății Cinegetice Române și al Asociației Internaționale a Jurnaliștilor din domeniul pescuitului sportiv, dar și Viorel Darie, informatician, analist programator, scriitor și autorul primului program de șah pe calculator din România.

Deși nu este din Moldovița, Georg Hocevar poate fi considerat unul dintre promotorii turismului din această localitate emblemă a Bucovinei. Și asta pentru că Mocănița „Huțulca” transportă anual între 50 și 60 de mii de turiști. La fel de importanți sunt și gospodarii care îi așteaptă pe turiști cu bucate alese la capăt de linie, promovând astfel gastronomia specifică zonei.

„Avem foarte mulți oameni de renume în comuna noastră, iar pentru faptul că duc numele Moldoviței peste tot pe unde merg nu putem decât să ne plecăm în fața lor și să le mulțumim. Și, dacă poate am omis pe cineva, vreau să știe că nu a fost cu intenție și că mulțumirile noastre se întreaptă și către ei! Noi, cei din administrația locală, încercăm să îi sprijinim permanent, pentru că ei sunt cei care aduc valoare localității”, a conchis primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.