Primarul comunei Todirești, Vasile Avram, a anunțat că în acest moment patru proiecte importante pentru localitatea pe care o conduce se află în stadiul de licitare.
Este vorba de proiectarea și execuția unei grădinițe noi, cu trei săli de clasă în satul Costâna. Proiectul are o valoare de 850.000 lei și se află pentru a doua oară supus licitației publice prin sistemul SEAP. Banii pentru acest proiect sunt de la AFIR.
Și în satul Părhăuți se se dorește modernizarea și dotarea Căminului Cultural din localitate. Acest proiect este în faza de licitație și sunt puși la bătaie 500.000 de euro pentru această lucrare, sursa de finanțare fiind bani europeni. La școala din Todirești primăria are în plan reabilitarea și modernizarea acestei unități de învățământ, iar valoarea proiectului este de 4.000.000 de lei, banii venind prin PNDL.
Primarul Vasile Avram a mai precizat că după ce a primit aprobarea pentru achiziția unei mașini de pompieri prin Grupul de Acțiune Locală „Cetatea Sucevei”, din care face parte și comuna Todirești, în acest moment proiectul se află și el în faza de licitație.
Noua autospecială de pompieri va costa circa 116.000 de euro, fiind utilată la standard european pentru necesitățile comunei, și va fi garată în noua extindere a remizei de pompieri, pentru condiții bune pe timp de iarnă. Achiziţia se va face cu 50% fonduri europene și 50% din fondurile proprii ale primăriei, jumătate din valoarea totală a mașinii fiind deja alocată de la începutul anului în curs.
„Faptul că suntem o comună mare, cu 5 sate, cu o suprafață de 6.103 hectare, cu 5.377 de locuitori și cu 2.500 de case, justifică luarea unei asemenea decizii în materie de stingerea incendiilor și protejarea oamenilor”, a declarat Vasile Avram primarul comunei Todirești.
Vechea mașină de pompieri a comunei, cu an de fabricație 1979, se află încă în folosință în urma unei donații primite în anii 80 de la pompierii suceveni, însă nu mai face față numărului de intervenții anuale din comună. Serviciul de Pompieri Voluntari al comunei este asigurat de 4 șoferi angajați care asigură permanența 24 de ore din 24, la Remiza de Pompieri din spatele primăriei, și care pleacă unde este nevoie la primul telefon primit. Alături de ei acționează voluntarii, 4-5 persoane în fiecare sat, care fac această activitate din simț civic.


Lasa un raspuns