Vineri, 08 noiembrie, la Km0 din Piatra Neamț, cantautorul născut de ziua lui a susținut un recital cu cântece noi și succese vechi, în fața unui public numeros.

În continuarea turneului său, Pavel Stratan a poposit vineri seară în Pub-ul soților Zlavoc, unde s-a întâlnit cu publicul local, cald și cunoscător al fenomenului folk. Strădania patronilor de a le oferi evenimente importante și spectacole atractive, îi face pe oameni să verifice programul de la Km0 înainte să-și facă programul de week-end, astfel că din ce în ce mai mulți se regăsesc în sală săptămână de săptămână, motivându-i pe cei doi soți să persiste în tentativa lor de a reface publicul de spectacole live.

În nota-i caracteristică, Pavel a cântat și a vorbit unei săli cooperante, pentru a creiona un spectacol interactiv, vibrant. Poate că posibilitatea fumatului și consumul de băuturi mai mult sau mai puțin alcoolice poate dăuna folkului, dar cu siguranță nu dăunează oamenilor care aleg să se simtă bine. Poate că lumea bună a folkului umple săli de spectacole sau de teatru, dar publicul respectiv trebuie să vină de undeva, trebuie creat cu ajutorul unor evenimente de mai mică anvergură, dar mai dese, iar din această perspectivă efortul patronilor de la Km0, de la Talcioc Cultural sau pizzeria LaBomba, e de admirat.

Cristian Tonolla

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.