Ca să-mi limpezesc mintea, am pus de-o cafea corectă, corespunzătoare, cum ne place nouă. În timpul în care am servit-o, am avut grijă să mă învârt și să mă sucesc prin garsonieră, căutând în stânga, în dreapta, sub pat, în dulap, în cele 3 sertare și 4 rafturi, după icoană, în bibliotecă, în cuptor, până și în frigider, să văd dacă nu mi-au picat cumva niște bani din cer… Nu mi-au picat, ceea ce mă face un fel de prăduitor. Pentru a-mi vărsa amarul, am simțit nevoia să merg la baie, unde tot amarul de care povesteam mi-a fost cumva alinat de faptul că am descoperit că am hârtie igienică parfumată, de fițe, așa că acolo m-am simțit cumva pe barosăneală… tot cum ne place nouă! Am căutat și acolo banii picați din cer, dar tot nu i-am găsit, așa că m-am văzut nevoit să mă apuc de articol, corect și corespunzător. Aferent, mi-am dat seama că trebuie să scriu și-o disertație, pentru că eu n-o vând de-a gata cum fac alții, muncesc cum ar veni pentru banii ăia, chestie care mă face iarăși prăduitor. Tot prăduitor m-am simțit când am deschis și frigiderul! Spun minciuni! De fapt, la faza asta, m-am simțit mega-prăduitor iar stomacul meu a avut brusc un atac de panică, ca să nu mai zic că buzunarele au început efectiv să-mi lăcrimeze. Daaaa! Se anunța o zi superbă. Poate șocul n-ar fi fost atât de mare dacă n-aș fi avut o foame-n mine mai mare decât uraganul Katrina. Ce zic eu Katrina?!? Oana Roman scria pe ea. Stomacul țipa că s-a spânzurat gura, iar mațele-mi făceau ca un cor de Tarzani excitați în jungla Amazoniană. Ca să mă calmez, am început să suflu într-o pungă… și ea goală, bineînțeles! Aflându-mă în plin exercițiu terapeutic, mi-am amintit că atunci când am deschis acea cutie a Pandorei, numită în termeni actuali frigider, retina mea oculară a reținut existența a două ouă stinghere în colțul din dreapta. Deschid iarăși ușa cu pricina, ca și cum aș fi deschis ușa altarului, îmi fac curaj și analizez situația în profunzime: am mai găsit în plus vreo 200 de ml de smântână, 5 fire de pătrunjel de la ultimul borș și o bucățică mică dintr-o brânză de oi teribilă, urdită corect, corespunzător, aferent și garantat pe barosăneală de nenea Licu de la Stupca, mare oier și mare caracter. Festin, praznic împărătesc, nuntă cu lăutari!
Uite așa, fratele meu, m-am apucat să bat ouăle alea ca dacii pe romani în bătălia de la Tapae, ca românașii noștri pe Von Mackensen la Mărășești, ca minerii pe studenți în Piața Universității. Ce să mai povestim? Perversa de pe Târgu Ocna era la mine în castron și făcea regulă. Apoi, am adăugat smântâna, cu atâta afecțiune, exact cum o mamă își învelește pruncul înainte de culcare. Dacă ar fi avut frunte, pe cuvânt că aș fi pupat-o. Și dă-i iar perversă! Ca înfrățirea dintre ou și smântână să fie cât mai corespunzătoare, am considerat că-i corect să pun și două lingurițe de făină de păpușoi. Aș fi pus două linguri, dar n-am avut de unde. Am pus și brânza dată prin răzătoare. Dă-i iară undă verde la bătaie, doar că în timpul asta aprinsesem și aragazul unde pusesem tigaia la înfierbântat, așa cum ne place nouă (ulei era în ea de la ultimii cartofi prăjiți). Când uleiul era fierbinte ca lava vulcanului Etna, ca mine și ca Andreea în primele luni de relație, ca motorul mașinii mele după 50 de km, zvânc! …am zvârlit acolo amestecul respectiv, care deja căpătase proporții alchimice în sufletul stomacului meu. Imediat, c-o mână am început să amestec în tigaie, cu una am tăiat pătrunjelul (care trebuia pus la sfârșit), iar cu cealaltă (a treia e ca să moară dușmanii) mă scărpinam… în cap! A ieșit o iașniță de poveste! Uite așa am mâncat corect, corespunzător, aferent și am simțit cum viața mea merge pe barosăneală. Cum ne place nouă, bineînțeles!
Lasa un raspuns