Un bărbat de 53 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a suferit răni ușoare în urma unui accident produs marți, în jurul orei 8:00, pe raza orașului Milișăuți.

Bărbatul, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul oboselii la volan, a părăsit partea carosabilă și a lovit gardul unui imobil, după care s-a oprit în curtea locuinței.

Șoferul a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, apoi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost transportat la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în autoturism se mai afla o persoană în calitate de pasager, care a plecat de la fața locului până la sosirea poliției. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.